Cererea de revizuire prin care Cristian Cioacă, condamnat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, solicita rejudecarea procesului şi suspendarea pedepsei a fost respinsă, luni, de Curtea de Apel Piteşti, decizia fiind definitivă.
Condamnat la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei, fostul poliţist Cristian Cioacă a cerut revizuirea sentinţei.
În prima instanţă, Tribunalul Argeş i-a respins solicitarea, iar luni cererea a fost luată în discuţie de magistraţii Curţii de Apel Piteşti, în lipsa lui Cioacă, care au decis şi ei să respingă ca nefondat apelul.
Decizia magistraţilor Curţii de Apel Piteşti este definitivă.
Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, în iunie 2014, de Curtea de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.