Cristi Boureanu a fost implicat din nou într-un scandal. Bărbatul s-a enervat foarte tare în timp ce se afla într-un local, totul din cauza unui chelner, potrivit Spy News.
Boureanu s-a enervat atunci când chelnerul i-a spus că nu mai are băutura pe care o vrea. De asemenea, acesta i-a vorbit la per tu, lucru pe care politicianul nu l-a acceptat. Bărbatul s-a enervat şi s-a ridicat de pe scaun dorind să îl lovească pe chelner. Cineva l-a calmat, însă când l-a văzut din nou pe chelner, i-au revenit nervii şi s-a dus spre el să îl lovească, cel din urmă având nevoie de îngrijiri medicale.
Politicianul a mai fost implicat într-un astfel de scandal în urmă cu câteva săptămâni, când a avut un conflict aprins cu un ospătar din localul în care a mers să vadă unul dintre meciurile de la Euro 2016.
Cristian Boureanu, în vârstă de 44 de ani, este un politician român. A fost căsătorit cu Valentina Pelinel, dar au divorţat în 2014. De aproape doi ani politicianul formează un cuplu cu Laura Dincă.