Antena 3 CNN Actualitate Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

Cristian Borcea, audiat în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova

2 minute de citit Publicat la 13:14 08 Mar 2017 Modificat la 13:14 08 Mar 2017

Cristian Borcea, fost preşedinte executiv al clubului de fotbal Dinamo, a fost adus miercuri de la penitenciar la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost audiat în calitate de martor în dosarul dezafilierii ilegale a Universităţii Craiova. 

În declaraţia dată în faţa instanţei, Borcea a spus că a participat la şedinţa Comitetului Executiv al FRF din 8 iulie 2011, unde a expus situaţia litigiului dintre cluburile Dinamo şi Pandurii Târgu Jiu cu privire la jucătorul Ilie Iordache. Dinamo câştigase toate litigiile cu Pandurii la comisiile Federaţiei, însă clubul din Târgu Jiu deschisese proces în instanţa civilă şi solicita să nu plătească o clauză de reziliere a jucătorului în valoare de un milion de euro, scrie Agerpres.

Borcea a precizat că l-a întrebat atunci pe Adrian Stângaciu, juristul FRF, dacă acţiunea în instanţă este regulamentară, iar acesta i-a transmis că nu este compatibilă cu regulamentele FIFA şi UEFA. 

"Adrian Stângaciu mi-a zis şi de un alt litigiu, cel cu Universitatea Craiova, care a formulat o acţiune în civil, însă eu nu eram interesat de acest litigiu", a precizat Borcea. 

În timpul procesului, Mircea Sandu a intervenit şi l-a întrebat pe Borcea care sunt consecinţele acţiunilor introduse la instanţele civile de cluburile Pandurii şi Universitatea Craiova. 

"Stângaciu ne-a comunicat că au fost încălcate anumite articole şi paragrafe din normele FIFA şi UEFA", a răspuns Borcea. 

Întrebat de judecător cum s-a ajuns la cuvântul "excludere", Borcea a declarat: "Adrian Stângaciu a spus că pentru acele acţiuni, cluburile riscă excluderea conform statutului. Atunci a intervenit Mitică Dragomir: 'Fraţilor, ne nenorocim! Rămânem fără bani şi se anulează contractul cu televiziunile, nu mai vin bani la fotbal şi fotbalul românesc moare' . Dragomir a solicitat ca excluderea să fie ultima soluţie. La solicitarea lui Mircea Sandu, s-a pus în discuţie trimiterea a două adrese către cluburi, prin care li s-a dat un termen în care să renunţe la acţiunile pe care le-au formulat în faţa instanţelor. Propunerea a fost acceptată de membrii Comitetului Executiv, însă nu pot preciza dacă au fost şi emise adresele, pentru că a doua zi eu am plecat în SUA, unde am stat 7 - 8 luni. (...) Dumitru Dragomir nu m-a influenţat niciodată în exprimarea unui vot (...) Eu am exprimat voturile conform propriei conştiinţe, nefiind influenţat în niciun fel de Mircea Sandu sau Dumitru Dragomir". 

Cristian Borcea se află închis la Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 6 ani şi 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole