Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate De ce mor aşa repede bolnavii COVID după ce ajung la spital. Dr. Băicuş, 3 sfaturi pentru cei care se infectează în valul 4

De ce mor aşa repede bolnavii COVID după ce ajung la spital. Dr. Băicuş, 3 sfaturi pentru cei care se infectează în valul 4

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 11:44 03 Noi 2021 Modificat la 11:44 03 Noi 2021

Mulţi dintre bolnavii de COVID ajung târziu la spital, când încap pe mânile medicilor fiind în stare aproape gravă, astfel că eforturile medicilor sunt uneori în zadar.

Întrebat de ce crede că ajung oamenii aşa târziu la spital şi de ce mor la scurt timp după ce sunt internaţi, medicul aminteşte de "faima" sistemului medical.

"Este o eroare sistematică de selecţie, la fel ca şi la antibiotice, pentru că ajung până la urmă la spital cei care nu şi-au revenit acasă şi normal că au o formă gravă.

Prof. Băicuş, ironic: "Pacienţii ajung târziu la spital şi pentru că îi omorâm noi, medicii"

Probabil că le e frică, au auzit că se moare şi se ştie că şi până la COVID, sistemul sanitar avea o faimă proastă - că nu se uită la tine medicii, că trebuie să dai bani, dar în COVID, bănuiesc că pe nicăieri nu s-a dat şpagă.

Poate se va purifica sistemul sanitar măcar din punctul acesta de vedere, poate nu se va mai da şpagă aproape nicărieri", a explicat prof. dr. Cristian Băicuș, miercuri, la rubrica Sfat de sănătate, de la Antena 3.

"Dar ajung târziu la spital şi pentru că îi omorâm noi, medicii", spune, ironic. dr. Băicuş.

Ce ar trebui să ştie cei care se infectează cu coronavirus în valul patru al pandemiei

Întrebat ce ar trebui să ştie cei care se infectează cu Sars CoV-2 în valul patru al pandemiei COVID, specialistul a făcut câteva recomandări.

1. Imediat ce te-ai infectat şi simţi că ai ca o răceală nu trebuie să te duci la spital, unde este plin de bolnavi, ci se vorbeşte cu medicul de familie. În prima fază, acţionează doar virusul, apoi după 7-12 zile, apare a doua fază, furtuna citokinică, atunci când apare insuficienţa respiratorie. 

2. În această etapă, când a apărut insuficienţa respiratorie, pacientul ar trebui să ajungă cât de repede se poate la spital. De multe ori, oamenii nu simt insuficienţa respiratorie, de aceea e bine să avem acasă un pulsoximetru. 

3. Dacă saturaţia de oxigen a scăzut la sub 90, în mod clar pacientul nevoie de oxigen.

Măsurarea corectă a saturaţiei

"Este important să avem acasă un pulsoximetru, se poate comanda de pe net. Dacă saturaţia a scăzut sub 90%, înseamnă că este nevoie de oxigen.

"La fel de importantă este măsurarea corectă a saturaţiei. Luăm saturaţia imediat după ce facem câţiva paşi. Facem câteva ture de apartament şi vedem dacă scade saturaţia, dacă scade, atunci este o problemă.

Deci luăm saturaţia după ceva efort şi dacă a scăzut înseamnă că avem ceva la plămâni", a mai spus medicul Băicuş.

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole