Antena 3 CNN Actualitate Cristi Zărescu, funcţionarul care l-a înregistrat pe Nicuşor Dan: "Ne-a cerut să oprim o demolare, să ajungem la o înţelegere"

Cristi Zărescu, funcţionarul care l-a înregistrat pe Nicuşor Dan: "Ne-a cerut să oprim o demolare, să ajungem la o înţelegere"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 00:10 15 Sep 2020 Modificat la 00:10 15 Sep 2020

"Deci, în total cred ca au fost undeva la aproximativ şapte, opt astfel de telefoane, pentru că au fost şi telefoane mult mai scurte în care eu nu puteam să vorbesc sau dânsul, dar în total au fost 7 sau 8 telefoane şi 5 conversaţii mai ample ca cea pe care aţi difuzat-o şi dumneavostră.", spune Cristi Zărescu, cel care a prezentat înregistrarea în care Nicuşor Dan îi cere să intervină pentru a nu-i demola un restaurant unui controversat om de afaceri.

"Domnul Nicuşor Dan ne-a cerut în mai multe rânduri să oprim punerea în aplicare a legii şi să oprim această demolare. Eu am încercat să îi explic faptul că domnul Mitrache are datorii la statul român de aproximativ 800.000 de euro şi că putem să ajungem la o înţelegere doar după ce domnul Mitrache îşi achită în primul rând datoriile pe care le are la stat.

Am încercat să îi spun domnului Nicuşor Dan că domnul Mitrache nu are autorizaţie pentru acel imobil, are doar o autorizaţie veche din anul 1980 pentru 81 de metri şi nu pentru aproape 400 cât ocupă. Am încercat să îi explic domnului Nicuşor Dan că domnul Mitrache a distrus la propriu o parte importantă din parcul Oraşelul Copiilor pentru că acea extindere a restaurantului s-a făcut peste copaci, peste spaţiul verde, peste tot ce era de jur împrejurul celor 81 de metri.

Cu toate acestea, domnul Nicuşor Dan, de fiecare dată, la toate conversaţiile, mi-a cerut şi ne-a cerut, pentru că nu îmi cerea mie personal, ne-a cerut să oprim această demolare şi să încercăm să ajungem la o înţelegere cu domnul Mitrache." 

Citeşte şi: Nicuşor Dan, înregistrat de un funcţionar din primăria Sectorului 4 în timp ce intervine pentru un afacerist

La întrebarea dacă Nicuşor Dan îi cerea să facă ceva ilegal, Cristi Zărescu a răspuns: "Din moment ce ne cerea să nu mai demolăm restaurantul deşi exista o decizie în acest sens, da ne cerea să facem ceva ilegal".

"Noi nu am făcut nimic altceva decât să aplicăm legea, să ducem la bun sfârşit o sentinţă şi practic să demolăm acest restaurant, care era construit sută la sută ilegal.", a explicat Cristi Zărescu.

Discuţia integrală dintre Mihai Gâdea şi Cristi Zărescu, în clipul de mai jos.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole