Cristi a documentat atâtea poveşti, încât a ajuns ghid pentru alţii şi una dintre vocile cele mai puternice când e vorba de salvarea patrimoniului arhitectural şi găsirea unor soluţii pentru problemele comunităţii. Le prezintă acum tuturor Bucureştiul fără cosmetizări: povestea cartierelor dispărute, sistematizările comuniste.
Cristi Radu este astăzi ''Eroul Zilei'' şi ne ajută să descoperim Bucurestiul dincolo de cablurile trase haotic, de masinile parcate pe trotuar şi de faţadele vechi sufocate de termopane. Pentru că oraşul e mult mai mult.
''Totul a pornit în 2007, când a încercat să scriu pe blogul rezistenţa urbană şi primul articol a fost despe Biserica Domniţa Bălaşa, cea de lângă Unirii. Ea acolo este în spatele unor blocuri şi foarte multă lume mi-a dat mesaje ok, unde ai găsit bijuteria asta arhitecturală. Am considerat că trebuie să încep să spun mult mai multe, Odată cu trecerea anilor, aş putea să spun că s-a extins foarte mult sfera şi am intrat în zona antropologiei urbane bucureştene. Adică, nu spun doar istoric ce s-a întâmplat într-un loc. Privim antropologic, cum s-a modificat ţesutul oraşului, cine a locuit acolo, cine a decis să se schimbe locul respectiv. Practic, include şi comonentă socială, politică, fel de fel de elemente. Întotdeauna comunitatea locală dă culoare unei zone şi îi dă personalitate. Este ceva ce din păcate observăm astăzi, din ce în ce mai puţin.
Bucureştiul este un oraş divers, prin definiţie. Când am spus shaorma urbană, am spus cu de toate, picant şi la pachet, să putem să îl luăm oriunde cu noi. Bucureştiul are atâtea straturi, este un oraş multistratificat, neexploatat absolut deloc turistic. Turismul în Bucureşti nu este la nivelul la care ar trebui să fie. Bucureştiul, din punctul meu de vedere, este unic în Europa, pentru că are în acelaşi timp ţesut din perioada fanariotă, belle epoque Carol I, ţesut interbelic, dar şi sistematizare postbelică. Le are pe toate la un loc. Pe un colţ de stradă, poţi să vezi patru epoci diferite. Unde altudeva în Europa vestică vezi aşa ceva? Este incredibil!'', a spus Cristi Radu.