Antena 3 CNN Actualitate Cel mai mare exerciţiu NATO pe mare, uscat şi aer. Forţele armate îşi antrenează abilităţile de luptă

Cel mai mare exerciţiu NATO pe mare, uscat şi aer. Forţele armate îşi antrenează abilităţile de luptă

Cristi Popovici
1 minut de citit Publicat la 13:02 11 Mai 2022 Modificat la 13:14 11 Mai 2022

Filmarea aceasta o facem prin intermediul unor ochelari cu vedere nocturnă, genul de ochelari pe care îi poartă militarii de la Forțele pentru Operațiuni Speciale pe timp de noapte sau în momentul în care intră în spații întunecate pentru a putea avea vizibilitate.

Misiunea din noaptea aceasta presupune ca un avion comercial de dimensiuni medii să aterizeze pe o șosea națională aici în Letonia în condiții de risc ridicat.

Viteza este ordinul de zi şi în cazul medicilor militari şi al soldaţilor care îi ajută să amplaseze spitalele de campanie.

În doar jumătate de oră din momentul în care au pus piciorul pe terenul de luptă, cazurile cele mai grave pot fi operate în aproape aceleaşi condiţii ca cele din spitalele civile.

În astfel de exerciții, se pun bazele unor prietenii pe viaţă. Iar eficienţa în luptă creşte spectaculos, în ciuda diferenţelor de limbă şi cultură.

"Lucrurile pe care noi le facem necesită consistență, atenție sporită la detalii, iar eficacitatea este cheia. Cu cât repeți mai mult astfel de exerciții, te perfecționezi de fiecare dată", spune un militar care a participat la exerciţiul NATO.

Militarii români sunt apreciaţi în mod deosebit de către colegii de exerciţii.

 Exercițiul Trojan Footprint 2022 adună împreună peste 3.300 de militari din 30 de țări NATO.

Aplicații au avut loc și în România dar s-au întins pe tot flancul estic al NATO, până în partea de nord a țărilor baltice, unde ne aflăm noi acum, Letonia și Lituania.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole