Antena 3 CNN Actualitate Justiție Cristi Dănileţ pierde procesul cu "Lumea Justiţiei"

Cristi Dănileţ pierde procesul cu "Lumea Justiţiei"

1 minut de citit Publicat la 16:42 14 Apr 2016 Modificat la 16:42 14 Apr 2016

Dănileț Vasilică Cristi, reclamant, pierde procesul intentat publicației “Lumea Justiției” pentru publicarea pozelor de la clubul de karoke Tunes. Magistratul Roxana Mihaela Duma a respins toate cele cinci cereri formulate de Dănileț instanței de la Judecătoria Sectorului 2.  Sentința civilă nr. 4399 din 5 aprilie se referă doar la ,,obligația de a face”, dar discuția publică despre nefăcutele lui Dănileț în tandem cu judecătoarea Bogdan Camelia continuă, scrie Dan Constantin pentru Jurnalul Naţional.

Decizia care nu-i dă satisfacție reclamantului are câteva puncte care merită reținute, având un caracter mai larg ce depășește semnificația duetului care-și plânge soartă pe hitul istoric Strangers in the night.

Motivarea reține implicarea jurnalistului în mod activ în procedura judiciară ca o dovadă de bună credință a acestuia. De asemenea, instanța a reținut că opinia jurnalistului a fost exprimată într-un limbaj care nu a fost injurios sau denigrator, chiar dacă a lăsat loc la interpretări cu privire la relația dintre cei doi magistrați. Curtea Europeană a statuat însă că este permisă folosirea de către jurnaliști ,,a unei doze de provocare”. Instanța JS2 a considerat că publicația reclamată nu a depășit limitele dreptului la liberă exprimare, astfel cum sunt trasate prin jurisprudența CEDO.

Să aibă oare jurisprudența invocată aplicare limitată?Întrebarea face trimitere la sentințe recente date în favoarea Codruței Kovesi, care a obținut în instanță sume exorbitante drept daune morale de la jurnaliști ai Antenei 3.

Dănileț, statuat de un ONG cu titlul de Agent al Schimbării, are acum o nouă problemă. Pierderea procesului îl pune în vitrina cu poze care indică un derapaj de la Normele de Etichetă - conduită ireproșabilă în interiorul și în afara sălii de judecată - impuse de apartenența la ONG-ul elitist de la Praga.

Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole