Fostul acționar al lui Dinamo, Cristian Borcea, este foarte aproape de o nouă eliberare. Asta după ce comisia de la penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil cererii sale.
Borcea, care este încarcerat în regim deschis, are audiere pe acest subiect pe 10 septembrie.
Cristi Borcea a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în luna februarie a acestui an. Cristi Borcea este acuzat în acest dosar că a prejudiciat statul român cu aproximativ 28 de milioane de euro. În iulie 2018, el a ieşit din închisoare, după ce a executat patru ani şi patru luni de închisoare în Dosarul Transferurilor, în care a fost condamnat la o pedeapsă şase ani şi patru luni, scrie Libertatea.