Antena 3 CNN Actualitate Cristi Borcea cere în instanţă să fie eliberat condiţionat: Am muncit non-stop în penitenciar

Cristi Borcea cere în instanţă să fie eliberat condiţionat: Am muncit non-stop în penitenciar

1 minut de citit Publicat la 11:41 10 Sep 2019 Modificat la 11:41 10 Sep 2019

Fostul finanţator al clubului Dinamo Cristian Borcea a cerut marţi la Judecătoria Sectorului 4 să fie eliberat condiţionată din penitenciar, susţinând că a muncit "non-stop" şi a participat la cursuri şi programe în închisoare.

Judecătoria Sectorului 4 a dezbătut marţi cererea lui Cristian Borcea de a fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Jilava.

"Am participat în aceste cinci luni la cursuri şi programe. Am plătit prejudiciile, plus două milioane euro penalităţi. Am participat la toate cursurile şi programele. Am fost vizitat de toţi cei 9 copii. Am muncit non-stop în penitenciar", a spus Borcea în instanţă.

Avocata acestuia, Alice Drăghici, a declarat că Borcea a executat 2.400 de zile de detenţie, depăşind fracţia prevăzută de lege pentru a beneficia de eliberare condiţionată, el având 414 zile câştigate prin muncă.

"A fost stăruitor în muncă. A fost internat pentru monitorizarea afecţiunii cardiace pe perioada de carantină. După carantină, a fost transferat la Jilava şi a cerut să fie selectat la muncă. Nu a fost sancţionat niciodată, fiind recompensat gradual cu vizite şi părăsirea penitenciarului. A urmat nenumărate programe socio-educative. Cea mai concretă dovadă de regret este că el a plătit prejudiciul. Păstrează legătura cu familia şi a fost vizitat ori de câte ori a fost posibil de către toţi cei nouă copii", a arătat avocata.

În replică, procurorul de şedinţă a afirmat că Borcea nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi eliberat mai devreme din penitenciar.

"Din punctul nostru de vedere trebuiau evidenţiate aspecte esenţiale în ceea ce priveşte stăruinţa în muncă şi reeducare. Timpul petrecut în detenţie nu reprezintă pentru noi o dovadă relevanta, având în vedere numărul mare al infracţiunilor. Nu rezultă din programul educaţional că s-a remarcat în mod deosebit", a precizat procurorul.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani şi 6 luni închisoare, rezultată în urma contopirii pedepselor primite în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi în dosarul transferurilor din fotbal. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole