Antena 3 CNN Politică Crin Antonescu va fi candidatul Coaliției la prezidențiale. PSD și PNL s-au angajat să îl valideze la începutul lui februarie

Crin Antonescu va fi candidatul Coaliției la prezidențiale. PSD și PNL s-au angajat să îl valideze la începutul lui februarie

Adriana Duţulescu
1 minut de citit Publicat la 19:14 08 Ian 2025 Modificat la 19:23 08 Ian 2025

Liderii Coaliției, reuniți miercuri seara, la Palatul Victoria, după ultimatumul dat de Crin Antonescu, s-au reangajat ca acesta va rămâne candidatul PNL-PSD-UDMR la alegerile prezidențiale și că luni, PSD și PNL vor stabili calendarul clar al validării statutare a candidaturii, conform statutelor ambelor partide, au declarat, pentru Antena3.ro surse participante la ședință. 

După terminarea ședinței, un comunicat oficial al Coaliției anunță că cei trei lideri ”au reconfirmat că domnul Crin Antonescu rămâne candidatul pentru alegerile prezidențiale”

Îndoielile celor de la PNL și UDMR legate de susținerea pe care Crin Antonescu ar avea-o, în realitate de la PSD, nu au fost spulberate, în totalitate, susțin sursele citate, deși Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan s-au angajat ca social-democrații și liberalii să convoace simultan ședințele forurilor lor de conducere pentru ca, la începutul lunii februarie, Crin Antonescu să fie validat statutar de membrii celor două partide. 

Și UDMR va face același lucru, dar nu se pusese în discuție sprijinul acesteia pentru candidatul Coaliției, având în vedere că Kelemen Hunor a fost cel care l-a propus și l-a susținut puternic pe fostul liedr liberal pentru a fi candidatul Coaliției. 

Crin Antonescu a anunțat, sâmbătă seara, că își suspendă candidatura deoarece nu se simte sprijinit de toate partidele din Coaliție. Nemulțumirile sale au fost legate de faptul că unii lideri ai PSD l-au atacat, în frunte cu Victor Ponta, și nu a fost apărat de ceilalți, pe criteriul de parteneriat. În plus, din cauza ezitărilor și a mesajelor amestecate venite din partea PSD, s-a vehiculat și teoria conform căreia, de fapt, Marcel Ciolacu și-ar dori să candideze el însuși, din nou, la alegerile prezidențiale. 

Acest lucru, însă, ar fi aruncat în aer Guvernul. 

Totuși, nici după reasigurările de miercuri seara, nu există un mare nivel de încredere între membrii Coaliției că partenerii se vor ține de cuvânt, susțin lideri politici participanți la ședința de la Palatul Victoria. Nici liberalii nu sunt convinși că PSD îl va susține pe Crin Antonescu până la capăt, nici ceilalți nu sunt coinvinși că toți liberalii sunt fericiți cu această formulă, având în vedere vehiculata dorință a lui Ilie Bolojan de a o susține pe Elena Lasconi. 

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole