Crin Antonescu spune că îl va susţine pe Cristian Buşoi în cursa pentru şefia PNL. Antonescu spune despre Buşoi că i-a fost un „partener onest” în bătăliile politice pe care le-a purtat și astfel, se simte dator să îl sprijine.
„Dacă e vorba să facem comparația între Bușoi și Orban, avem pe de o parte un program cu adevărat deschis care pune accent pe corecte și care lasă speranța unei modificări de discurs politic profund al PNLîntr-o parte la Bușoi, pe de altă parte o cantonare în trecut, în formulele de cooperativă, în promisiunile lipsite chiar de discernământ de partea cealaltă”, a spus Crin Antonescu, luni, la Antena 3.
Întrebat dacă dosarul penal al lui Orban l-ar putea afecta pe acesta în cursa pentru șefia PNL, Antonescu a spus că e un element care nu intră în calcul.
„Din punctul meu de vedere, orice om care nu a suferit o condamnare este nevinovat și cred că partidul ar fi trebui să respecte această condiție. Nu știu dacă îl afectează, poate că acest episod îl ajută, dar nu este semnificativ”, a spus Crin Antonescu.