Antena 3 CNN Actualitate Criminala de la metrou, demers de ultimă oră. Ce a anunțat avocata ei

Criminala de la metrou, demers de ultimă oră. Ce a anunțat avocata ei

1 minut de citit Publicat la 15:02 18 Dec 2017 Modificat la 15:02 18 Dec 2017

Magdalena Șerban, femeia care a îngrozit Romania după crima cu sânge rece din stația de metrou Dristor, rămâne în continuare după gratii.

Magistratii au decis că ea reprezintă un pericol pentru ordinea publică.

Apărătorul din oficiu al femeii a declarat că femeia a făcut până acum o declarație doar în fața instanței de judecată și că Magdalena Șerban urmează să dea noi declarații și în fața Parchetului.

Potrivit avocatei, deocamdata nu se confirmă nicio declarație făcută de ucigașă, din proprie inițiativă.

"Urmează să se constate dacă afirmațiile dumneaei au sau nu o bază legală. Înseamnă să existe o hotărâre judecătorească inclusiv refeeritoare la punerea sub interdicție, hotărâre pe care eu o consider a fi esențială pentru a fi pusă la dispoziția comisiei de expertizare ", a spus avocata.

"Examinand propunerea inaintata, judecatorul de drepturi si libertati constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute de articolul 202 al Codului de Procedura Penala existand probe de natura sa convinga un observator obiectiv, in sensul articolul 5 paragraful 1 litera C din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale ca inculpata, la data de 12.12.2017, in jurul orei 15:35, in timp ce se afla pe peronul statiei de metrou a impins-o pe persoana vatamata, de doua ori, spre liniile de metrou, cu o intentie vadita de a o arunca in fata trenului care tocmai urma sa opreasca in statie si de a-i suprima astfel viata.

La data de 12.12.2017, in jurul orei 19:54, inculpata, in timp ce se afla pe peronul altei statii de metrou, a impins o victima spre liniile de metrou, iar dupa ce victima a cazut pe sine, in timp ce incerca sa se agate de marginea peronului, inculpata a lovit-o.

Ca urmare a acestor actiuni, victima a fost lovita de trenul care intra in statie, aceasta decedand ca urmare a leziunilor suferite. In cauza, judecatorul de drepturi si libertati constata faptul ca in cauza exita probe privind savarsirea de catre inculpata a infractiunilor imputate. Pe de alta parte, in cauza sunt indeplinite cerintele prevazute de articolul 223 aliniatul 2 al Codului de Procedura Penala, intrucat, asa cum s-a aratat, exista probe ca inculpata a comis infractiunile pentru care este cercetata, iar privarea acesteia de libertate este necesara pentru inlaturarea unei stari de pericoil pentru ordinea publica.", se arata in comunicatul emis de magistrati.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole