Antena 3 CNN Actualitate Criminalul Meszaros Zsombor, care a evadat ieri de sub escortă, în București, a fost prins la Oradea

Criminalul Meszaros Zsombor, care a evadat ieri de sub escortă, în București, a fost prins la Oradea

2 minute de citit Publicat la 07:05 10 Apr 2024 Modificat la 19:02 10 Apr 2024

Zsombor a fost capturat la Oradea, precizează sursa citată.

Informația a fost confirmată oficial la scurt timp.

Potrivit polițiștilor, un cetățean l-a recunoscut pe Meszaros Zsombor și a sunat la numărul de urgență.

Antena 3 CNN, imagine în premieră cu criminalul Meszaros Zsombor imobilizat de forțele speciale

Antena 3 CNN a difuzat, miercuri, prima imagine din timpul capturării, la Oradea, a criminalului evadat marți în București.

Meszaros Zsombor a fost prins și imobilizat de trupele speciale, după ce prezența sa în municipiu a fost semnalată de un cetățean la 112.

În imaginea difuzată de Antena 3 CNN se vede un luptător în combinezon pe care se disting literele "... A.S." 

Polițistul îl imobilizează pe suspect, având mâna stângă pe gâtul acestuia și antebrațul drept deasupra capului lui Zsombor.

"S.I.A.S." este acronimul de la "Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale".

Comunicatul autorităților, după prinderea criminalului evadat

"La data 10 aprilie a.c., în jurul orei 04.50, pe strada Ogorului din municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Biroului de Ordine Publică și cei ai Biroului Rutier Oradea din cadrul Poliției Municipiului Oradea, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni  Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Satu Mare, urmărit național.

Acesta fusese încarcerat în cadrul Penitenciarului București Rahova, iar la data de 9 aprilie a.c., în timp ce se afla sub escortă, la o clinică din București, în vederea unui consult medical, a deschis ușa ambulanței, care se afla staționată în apropierea clinicii, și a fugit.

În prezent, bărbatul se află în custodia polițiștilor din Bihor, urmând a fi încarcerat în Penitenciarul Oradea.

Menționăm că, la depistarea persoanei urmărite și-a adus contribuția un cetățean, care a recunoscut-o după semnalmentele prezentate în mass-media și a apelat S.N.U.A.U. 112, oferind indicii utile, care au fost exploatate cu eficiență de polițiștii din Bihor, bărbatul fiind identificat și prins la scurt timp. 

Poliția din Bihor îi mulțumește pe această cale cetățeanului, pentru spiritul civic demonstrat", se spune într-un comunicat al autorităților polițienești, difuzat miercuri dimineață.

Răsturnare de situație în cazul criminalului evadat Meszaros Zsombor: polițiștii ar fi cerut suplimentarea escortei, dar au fost refuzați

Până să fie prins la Oradea, Zsombor a reușit să le scape polițiștilor din București și din județele învecinate.

Aceștia au organizat numeroase filtre, la care a oprit și verificat zeci de mașini, în tentativa de a-l prinde pe individul condamnat la 18 ani pentru omor.

Zsombor a fugit, marți, din duba penitenciarului în timp ce era transportat la o clinică din Sectorul 2 pentru investigații medicale cu computerul tomograf.

El a fost condamnat în anul 2017, după ce și-a ucis în bătaie amanta și i-a abandonat cadavrul într-un portbagaj. 

Imediat după evadare, au apărut informații conform cărora polițiștii au cerut suplimentarea escortei lui Zsombor înainte de a-l transporta la clinica medicală, dar ar fi fost refuzați.

"A fost posibil din cauza unor neglijențe ale conducerii Penitenciarului Rahova încă de la momentul în care s-a format escorta. De regulă, când este escortat un criminal în afara unui penitenciar, escorta se compune din minim patru polițiști cu experiență, inclusiv un polițist ce face parte din echipa operativă, acel 'mascat'.

Înainte să plece din spitalul penitenciar Rahova, polițistul, polițista și conducătorul auto i-au sugerat directorului adjunct (al penitenciarului, n.r.) Cătălin Sava să întărească această escortă, pentru că simțeau că sunt în pericol.

Directorul adjunct a refuzat, fiind lipsit de orice pregătire profesională", a spus la Antena 3 CNN președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Cosmin Dorobanțu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole