Antena 3 CNN Actualitate Locale Motivul pentru care tânărul criminal de la Grădina Botanică din Craiova ar putea fi, din nou, liber pe străzi în doar câțiva ani

Motivul pentru care tânărul criminal de la Grădina Botanică din Craiova ar putea fi, din nou, liber pe străzi în doar câțiva ani

Loredana Chimoiu
1 minut de citit Publicat la 11:38 24 Mai 2024 Modificat la 11:38 24 Mai 2024

Magistrații Tribunalului Dolj dau astăzi prima sentință în cazul său.

Părinții victimei au cerut să fie condamnat la închisoare pe viață

Însă, pentru că era minor la momentul faptei și nu avea antecedente, criminalul ar putea primi doar 15 ani de detenție.

"Cel mai probabil, adolescentul care anul trecut a comis oribila crimă în Grădina Botanică din Craiova nu va sta foarte mulți ani după gratii, deși la fiecare termen de judecată, zeci de prieteni ai Melisei, eleva ucisă fără niciun motiv, au cerut închisoare pe viață.

Adolescentul avea 17 ani în momentul în care a comis crima, deci era minor și nu avea antecedente penale. Potrivit legii, în cazul său este plauzibilă o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.

Dacă acest condamnat va da dovadă de bună purtare în penitenciar, va avea toate șansele să-și scurteze și mai mult pedeapsa și să revină în libertate în câțiva ani. 

Emi, prietenul Melisei, cel care în acea zi a fost, și el, înjunghiat dar a supraviețuit, spunea la unul dintre termene că nu poate concepe ca în câțiva de ani de zile să se întâlnească pe stradă cu criminalul.

Decizia aparține însă magistraților de la Tribunalul Dolj, așteptați să dea prima sentință în acest caz tulburător, care a șocat o țară întreagă", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Loredana Chimoiu.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole