Antena 3 CNN Actualitate "Nu cred că poate fi iertat pentru ceea ce a făcut". Un bărbat din Năneşti i-a luat viaţa soţiei sale de faţă cu cei doi copii, apoi a vrut să îşi pună capăt zilelor

"Nu cred că poate fi iertat pentru ceea ce a făcut". Un bărbat din Năneşti i-a luat viaţa soţiei sale de faţă cu cei doi copii, apoi a vrut să îşi pună capăt zilelor

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:14 17 Aug 2023 Modificat la 09:14 17 Aug 2023

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a avut o criză de gelozie şi s-a ajuns la crimă, tânăra mamă fiind ucisă chiar în faţa copiilor. Tragedia s-a produs, seara trecută, în comuna Năneşti din Vrancea.

"La ora 21:53, dispeceratul IPJ Vrancea fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că, în comuna Nănești, pe fondul unui conflict spontan în familie, un bărbat de 40 ani și-a înjunghiat soția, după care și-a provocat leziuni la nivelul gâtului, fapta având loc în curtea imobilului acestora.La sosirea echipajului de poliție din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești, femeia nu prezenta semne vitale, iar echipajul medical a preluat bărbatul în stare gravă.

A fost anunțat procurorul de caz,  iar la fața locului s-au deplasat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și echipa operativă din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești. În cauză, se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc fapta", se arată într-o informare a IPJ Vrancea.

Primarul comunei Năneşti a povestit că tânăra ar fi plecat de acasă, în acest an, din cauza soţului ei, şi chiar a încercat să îşi refacă viaţa, însă s-a întors şi s-a împăcat cu acesta.

"Între cei doi soți erau tensiuni cauzate de gelozia extremă care a dus la acest gest oribil. Aveau doi copii minori, care au fost luați de rude. Amândoi și-au cumpărat o casă în comuna noastră. Ambii lucrau. Nu sunt din partea locului (n.r. din Poiana Cristei soțul și din Faraoane sotia), s-au stabilit în Nănești unde aveau o rudă. Neînțelegerile dintre cei doi erau cunoscute de mare parte din comunitate. În acest an au fost despărtiți la un moment dat. Ionelia a încercat să-și refacă viața, dar s-a întors acasă și s-au împăcat! ...Ca apoi să îi ia viața! Pentru fapta sa nu există scuză! Mai ales că au lăsat doi copii traumatizați. Este în fază critică soțul momentan, nu am vești despre starea lui de sănătate. Dar nu cred că poate fi iertat pentru ceea ce a făcut", a declarat pentru Ziarul de Vrancea, primarul comunei Nănești, Nuți Balinca.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole