Antena 3 CNN Actualitate Crimă îngrozitoare în județul Timiș! Și-a strâns de gât colegul de apartament până l-a lăsat fără suflare

Crimă îngrozitoare în județul Timiș! Și-a strâns de gât colegul de apartament până l-a lăsat fără suflare

Claudia Simion
<1 minut de citit Publicat la 18:50 13 Iul 2020 Modificat la 18:50 13 Iul 2020

Crima îngrozitoare s-ar fi petrecut în localitatea Chișoda, în apropiere de Timișoara. Polițiștii au fost anunțați, printr-un apel la 112, că un bărbat este inconștient. Medicii de pe ambulanță au ajuns la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Criminalul le-a mărturisit polițiștilor că l-a atacat pe colegul său și l-a strâns de gât până când a rămas inconștient. Chiar el a recunoscut că se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Cum s-a întâmplat totul

Cei doi tineri lucrau la construcția unei case de pe strada Primăverii din Chișoda, potrivit opiniatimisoarei.ro. Duminică seara, după muncă, cei doi s-au cinstit cu mai multe pahare de băutura. La un moment dat, s-au luat la ceartă. Scandalul a degenerat, iar tânărul de 20 de ani a sărit la colegul de 35 de ani pe care l-a strâns cu furie de gât până când n-a mai mișcat.

Vinovatul a recunoscut totul și le-a spus oamenilor legii că îi pare rău de cele întâmplate. Și-a petrecut o noapte în Arestul IPJ Timiș, iar apoi a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. Cercetările oamenilor legii continuă.

 

Etichete: Timis Timisoara
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole