Antena 3 CNN Actualitate Social Tânăra din Timişoara care şi-a ucis aseară fetiţa de doar patru ani este o fostă educatoare! Motivul pentru care femeia şi-a înecat fetiţa este halucinant

Tânăra din Timişoara care şi-a ucis aseară fetiţa de doar patru ani este o fostă educatoare! Motivul pentru care femeia şi-a înecat fetiţa este halucinant

1 minut de citit Publicat la 10:34 14 Mar 2018 Modificat la 10:34 14 Mar 2018

O crimă de-a dreptul șocantă a îngrozit România! O femeie, fostă educatoare de profesie, şi-a ucis fetiţa de numai patru ani şi apoi a încercat să se sinucidă.

Motivul șocant pentru care femeia ar fi recurs la acest gest a fost ca să se răzbune pe soț cu care se certa, cei doi urmând să divorțeze.

Crima a avut loc în jurul orei 17.30, când Oana Neț, în vârstă de 38 de ani, după o ceartă cu soţul ei, a luat fetiţa de patru ani, a dus-o în baie şi a ucis-o. Potrivit anchetatorilor, femeia și-a înecat fetița în baia din locuinţa sa. Ulterior, femeia a încercat să se sinucidă prin tăieturi superficiale la nivelul brațelor și prin ingerarea unei substanțe toxice.

Când a realizat ce a făcut, mama fetiţei a sunat la 112. Poliţiştii au fost nevoiţi să spargă uşa locuinţei, deoarece femeia era în stare de şoc şi nu a deschis.

În timpul cercetărilor la faţa locului, tânăra a acuzat stări de rău şi a început să vomite. Ea le-ar fi spus oamenilor legii că a înghiţit erbicid, iar poliţiştii au chemat un echipaj SMURD. Femeia a fost preluată de ambulanţă şi dusă sub escortă la Spitalul Municipal din Timişoara.

Mama fetiţei a fost educatoare la o grădiniţă mai mulţi ani, însă îşi luase concediu fară plată şi voia să-şi găsească un alt job.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole