Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 24 de ani din Balş este acuzat că și-a ucis în bătaie sora mai mică şi apoi a încercat să ascundă crima

Un tânăr de 24 de ani din Balş este acuzat că și-a ucis în bătaie sora mai mică şi apoi a încercat să ascundă crima

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 19:50 18 Aug 2022 Modificat la 19:50 18 Aug 2022

În noaptea de 15 spre 16 august, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un cadru medical de pe ambulanță cu privire la faptul că a preluat o pacientă din orașul Balș, pe care a transportat-o la spital, unde i se efectuează manevre de resuscitare.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că tânăra, în vârstă de 22 de ani, ar fi fost găsită de fratele acesteia, în vârstă de 24 de ani, în locuință, pe pat, inconștientă și cu sânge la gură.

Tânăra nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Fata de 22 de ani ar fi fost lovită şi strânsă de gât, arată procurorii

Trupul acesteia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii au întocmit în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, însă, în urma rezultatelor necropsiei, a fost schimbată încadrarea, în omor, iar cauza a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Conform procurorilor, fata ar fi fost lovită de mai multe ori cu corpuri contondente și ar fi fost strânsă de gât.

Procurorii l-au reținut și ulterior arestat preventiv pe fratele tinerei, un tânăr de 22 de ani.

Sursă: Mediafax
Etichete: crima Olt Balș
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole