Antena 3 CNN Life Travel Creta – insula zeilor

Creta – insula zeilor

1 minut de citit Publicat la 17:17 19 Aug 2016 Modificat la 17:17 19 Aug 2016
 Creta, cea mai mare insulă grecească, este cunoscută pentru cultura sa bogată, legată de numeroase legende, şi peisajele uimitoare. Descoperă aici plaje însorite uimitoare, scăldate de ape cristaline, golfuri stâncoase şi peisaje idilice, plantaţii nesfârşite de măslini, mâncăruri tradiţionale delicioase, precum şi ospitalitatea cretană de neegalat.

Locuri de legendă


De insula Creta sunt legate numeroase poveşti şi legende încă din cele mai vechi timpuri, care demonstrează chiar atracţia zeilor pentru aceste meleaguri de o frumuseţe uluitoare. Mitologia spune că într-o peşteră din Creta zeiţa Rhea l-a ascuns pe nou-născutul Zeus, adus de nimfe în timp ce demonii Kouretes şi-au lovit tare scuturile astfel încât Cronus să nu audă plânsul copilului şi să îl mănânce.

Ceva mai târziu, tot Zeus se reîntoarce pe insulă, împreună cu Europa, pentru a se bucura de dragostea lor unică, iar din dragostea lor s-a născut, Minos, care a condus Creta şi a transformat-o într-un adevărat imperiu al mărilor. În vremurile minoice, chiar şi Attica plătea un impozit tribut insulei, până când Tezeu, prinţul atenian, a ucis Minotarul. Adevărul din spatele miturilor este existenţa unui regat puternic şi bogat şi a unei civilizaţii care este considerată a fi cea mai veche de pe continentul european – Palatele minoice ale Cretei: Knossos, Phaistos, Malia și Zakros.

Minunata regiune Chania

Chania este una dintre cele patru prefecturi ale insulei, alături de Heraklion, Lasithi şi Rethimno, situată pe partea de vest a Cretei, dominată de impresionanţii versanţi ai Lefká Óri sau Munţii Albi şi faimosul Parc Naţional, care ocupă cea mai mare parte a regiunii. Oraşul Chania a rămas neschimbat, păstrându-și până astăzi caracteristicile dobândite în timpul perioadei veneţiene.

Porneşte la pas pe străduţele labirintice pentru a descoperi frumoasele vile veneţiene, fântâni impresionante şi biserici elaborate, ce reprezintî monumente istorice bine conservate. Explorează muzeele din oraş, admiră stilurile arhitecturale prezente pe traseul istoric şi vizitează fabricile de vin pentru a cunoaşte mai bine soiurile terenului cretan, vinuri aromate care se îmbină excelent cu gustoasele preparate locale.

 

De Geanina Ichim

Sejur Creta

Hotel Asterias Village 4* - de la 322 euro/persoana, 7 nopti de cazare fara masa, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole