200.000 de turiști până în luna septembrie 2016
Aproximativ 200.000 de turiști au cumpărat pachete de 62 de milioane de euro, de la începutul anului până în septembrie 2016, arată bilanțul intermediar al turoperatorului Christian Tour. Jumătate dintre aceștia au călătorit pe cursele touroperate de cea mai mare agenție din România, atingându-se astfel un grad de ocupare a charterelor de 95% pe întreg sezonul.
În topul celor mai îndrăgite destinații, pe primul loc se află Antalya, urmată de Creta, Corfu, Zakynthos și stațiunile din Bulgaria. „Suntem deja foarte aproape de cifra de afaceri pe care am estimat-o pentru anul 2016 pe tot grupul Christian Tour, şi anume 75 de milioane de euro. În sezonul 2016, pe lângă sejururi, au fost foarte căutate circuitele către Elveţia, Cehia, Italia, Anglia, Israel, Croatia, Spania sau țările nordice (Scandinavia).
Celor 200.000 de turiști care au călătorit cu noi până în septembrie li se vor adăuga clienții din sezonul toamnă-iarnă, care au anul acesta la dispoziție pachete speciale: Dubai, schi, Senior Voyage și Winter Sun (creat special pentru amatorii de vacanțe în locuri exotice), dar și piețele de Crăciun sau Revelionul.”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Charterul de Gran Canaria – premieră absolută
Revelația verii 2016 a reprezentat-o Spania, cu destinații precum Tenerife, Mallorca, Ibiza sau Costa Brava, care au atras un număr mare de turişti români pe durata sezonului estival abia încheiat. Stimulată de apetitul turiștilor pentru vacanțele în spațiul cultural iberic, echipa de la Christian Tour a pregătit turiștilor români o surpriză interesantă: charterul de Gran Canaria. Destinația, disponibilă din vara lui 2017, se bucură acum de zbor charter direct din Bucureşti.
În plus, pe multe dintre destinaţiile populare de vacanță din Grecia, Turcia sau Spania, turoperatorul introduce plecări din orașe care până acum nu beneficiau de zboruri directe către aceste destinații. Vizate sunt, în special, aeroporturile din Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi, Craiova.
„Mai mult decât atât, pentru sezonul vară 2017 intenţionăm să includem în oferta de sejur şi alte destinaţii inedite, precum: Italia (zonele Calabria, Rimini-Lido di Jesolo şi Sicilia), plus Croaţia şi Muntenegru. Acestea fiind destinaţii tot mai solicitate de către turiştii noştri.”, declară Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Atenţie! Rezervă din timp. Early Booking de până la 50%, cu avans de doar 25 euro
Pentru Christian Tour, una dintre cele mai importante perioade din an o reprezintă lansarea ofertelor early booking. Anul trecut, în perioada octombrie-decembrie 2015, acest program a generat circa 40% dintre înscrierile pentru sezonul de vară 2016.
Reducerile de pînă la 50%, aplicate vacanțelelor cumpărate până pe 15 decembrie, sunt foarte căutate de către turiștii români în special pentru destinații precum Spania, Grecia, Turcia sau Bulgaria. La înscriere, turiștii plătesc un avans de doar 25 de euro, iar diferența o achită cu până la 21 de zile înainte de data plecării.
„Perioada octombrie-decembrie este ideală rezervării unui sejur pentru vara anului următor. Pentru 2017 recomandăm ca rezervările să fie efectuate cât mai din timp. Asta deoarece există un interes crescut pentru destinaţii din Grecia sau Spania şi pot apărea frecvent situaţii de lipsă a disponibilităţii pentru anumite perioade din sezon. Situaţia politică incertă din anumite destinaţii turistice intens frecventate de turişti în anii trecuţi, precum Egipt sau Tunisia, dar şi anumite reticenţe în ceea ce priveşte situaţia din Antalya şi Turcia în general, determină un mare aflux de turişti din Europa de Vest către Grecia şi Spania.
Christian Tour având contracte semnate pe mai multe sezoane, a reuşit să păstreze tarife similare ultimului sezon şi pentru 2017. În plus, rezervarea cu mai multe luni înainte oferă turiştilor destinaţii şi hoteluri pe alese şi disponibilitate garantată.” detaliază Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Românii preferă hotelurile de 3* - 4* all inclusive
Cei mai mulți turiști aleg vacanțe în destinaţiile charter celebre (Grecia, Turcia, Spania sau Bulgaria) și optează pentru hoteluri de 3 și 4 stele, all inclusive. „Acest tip de pachete este căutat, în mod special, de familiile cu copii. În general, doresc să-şi stabilească din timp vacanţa, să profite de reducerile consistente, avantajul fiind că pot achita în mai multe tranșe. În plus, ştiu exact ce perioade își pot rezerva, datorită vacanțelor copiilor.”, completează Nicolae Băjenică, Director de vânzări al Christian Tour.
Despre Divizia Christian Tour Internaţional
La începutul anului, Christian Tour a făcut un pas decisiv în dezvoltarea piețelor de ”outgoing” din jurul României, deschizând sub brandul propriu, agenţii în Budapesta, Varșovia, Belgrad şi Chișinău.
Turoperatorul român s-a concentrat pe două tipuri de produse turistice: pe de-o parte a venit cu pachete proprii de vacanţe pe charterele cu avionul şi autocarul către destinaţii din Grecia şi Turcia, iar pe de alta a adaptat programele de circuite culturale, toate după rețeta folosită cu succes şi în România.
Rezultatele obţinute de Divizia Internaţională Christian Tour în primele luni de la deschidere sunt conform așteptărilor, ridicându-se la o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro. Agenția preconizează că în 2017 va vinde pe aceste pieţe vacanţe în valoare de 6 milioane de euro, iar pentru 2018 mizează pe vânzări de 17-20 milioane de euro în toate sediile din Polonia, Ungaria, Serbia şi Republica Moldova.
Unul din atuurile importante îl reprezintă diversificarea produsului oferit pe aceste pieţe. Pentru perioada următoare se pregătește lansarea conceptului Senior Voyage prin programe personalizate cu plecări din oraşele cele mai importante ale Poloniei, Ungariei, Serbiei sau Republicii Moldova către destinaţii Senior Voyage deja celebre: Spania, Italia, Franţa, Elveţia sau Dubai, şi cu ghizi însoţitori vorbitori în limbile acestor ţări.
De asemenea, Divizia Internațională Christian Tour va continua extinderea produselor charter pentru aceste pieţe cu destinaţii din Grecia şi Spania, dar şi cu Dubai sau unele programe exotice. Totodată, va promova o serie de programe turistice în România, cu ghizi vorbitori de limba poloneză, maghiară sau sârbă şi trasee care vor include cele mai frumoase destinaţii turistice din ţara noastră: Maramureş, Delta Dunării şi Dobrogea, Bucovina, Transilvania, Banatul sau Oltenia de sub munte.
În 2017, Christian Tour împlinește 20 de ani
Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România, împreună cu toate companiile din grupul său, a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de peste 70 de milioane de euro, cifră care o clasează pe primul loc în topul agențiilor de turism din România. Cu o istorie de aproape 20 ani în piața de turism autohton, Christian Tour deține în acest moment 31 de agenții proprii în toată România, plus patru filiale în Ungaria, Polonia, Serbia și Republica Moldova, rămânând în continuare cel mai mare tour operator pe vacanțe de tip charter din România și lider de piață pentru numărul de turiști care au ales să călătorească cu acesta.