Antena 3 CNN Emisiuni Numai de bine Creșterea cazurilor de cancer, cauzată de creșterea în greutate 

Creșterea cazurilor de cancer, cauzată de creșterea în greutate 

1 minut de citit Publicat la 14:56 04 Mai 2018 Modificat la 14:56 04 Mai 2018

Potrivit studilor efectuate în Marea Britanie, excesul de kilograme devine o cauză ingrijoratoare a riscului de cancer, în timp ce cazurile provocate de fumat sunt în scădere. 

Agenția de Cercerare a Cancerului a Marii Britanii a determinat că mai mult de o treime din cazurile de cancer se pot preveni, adică un număr care ajunge la 135,000. De asemenea, s-a determinat că excesul de greutate cauzează acum 6.3% din cazuri, un număr mai mare decât 5.5% in 2011, în timp ce numerele cauzate de fumat au scăzut. 

Conform agenției de cercetare, măsuri imediate trebuie luate legate de creșterile în greutate, deoarece generația "millenials", adică cei născuți între 1980 si 2000, este cea mai grasă de până acum, iar copiii lumii devin obezi, foarte rapid.  

Fumatul, chiar dacă rămâne prima cauză a cazurilor preventibile de cancer, a scăzut de la 19.4 %, la 15.1%, iar a două cauza a cencerului este acum obezitatea. Pe locul trei se plasează expunerea la razele UV. 

Cel mai comun mod de a diagnostica obezitatea este prin intermendiul BMI (Body Mass Index), care arată dacă te încadrezi în standardele de greutate în raport cu înălțimea ta. Un BMI mai mare de 25 indică kilograme în plus, iar un indice de peste indică obezitate.  

Sursă: BBC

Etichete: cancer fumat obezitate
Citește mai multe din Numai de bine
» Citește mai multe din Numai de bine
TOP articole