Antena 3 CNN Economic Ce se întâmplă cu creșterea vârstei de pensionare la români? Şeful Casei de Pensii: "Trebuie să ținem cont de cele două decizii ale CCR"

Ce se întâmplă cu creșterea vârstei de pensionare la români? Şeful Casei de Pensii: "Trebuie să ținem cont de cele două decizii ale CCR"

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 10:01 22 Mar 2023 Modificat la 10:22 22 Mar 2023

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, vine cu câteva precizări importante pe marginea acestor subiecte, şi spune nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare în România.

Totuşi, în ce priveşte vârsta de pensionare a femeilor, Daniel Baciu susţine că aceasta va ajunge la 63 de ani în următorii ani, potrivit PNRR.

"Nu e vorba despre creşterea vârstei de pensionare, pentru că vârsta de pensionare, conform actualei legislaţii şi pe care noi intenţionăm să o menţinem şi în viitoarea legislaţie care va viza sistemul public de pensii, e de 65 de ani. 

Vorbim despre egalizarea vârstei de pensionare a femeilor, ca a bărbaţilor. Aici trebuie să ţinem cont şi de cele două decizii ale CCR (...) care ne spun foarte clar că şi femeile pot să iasă la aceeaşi vârstă de pensionare ca şi bărbaţii.

Citeşte şi: Ce conţine noua lege a pensiilor. Anunţul ministrului Marius Budăi

Acest lucru se face pe baza Anexei 5 din actuala lege de pensionare 263/2010. În momentul de faţă, orice doamnă care doreşte să iasă la pensie azi, dacă merge la ghişeu cu aceste documentaţii în vederea pensionării, trebuie să aibă o vârstă de pensionare de 62 de ani. 

Această vârstă de 62 de ani este eşalonată conform Anexei 5 din Legea 263 până la vârsta de 63 de ani, care se va întâmpla până în anul 2030.

Acel jalon din PNRR, e vorba de jalonul 214, prevede încă o eşalonare până în anul 2035, unde femeile vor trebui să aibă vârsta de pensionare egală cu cea a bărbaţilor.

Daniel Baciu: "Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranţa de viaţă"

Deci, nu vorbim de o mărire a vârstei de pensionare. Vârsta de pensionare trebuie coroborată cu speranţa de viaţă, iar în momentul de faţă considerăm noi că vârsta de 65 de ani e optimă.

Pe de altă parte, dacă cineva dorește să muncească în continuare, la modul voluntar, nu imperativ, nu obligatoriu, poate să o facă pentru că dreptul la muncă nu trebuie îngrădit nimănui. 

În actuala legislație, există deja o prevedere, e vorba de articolul 99 din Legea 263/10 în care li se oferă un stimulent persoanelor care vor să rămână în activitate. 

Pe perioada pe care merg, faţă de vârsta standard de pensionare și vor să își continue activitatea, beneficiază deja de un punctaj suplimentar la pensie, respectiv de 0,5/lună. (...) Această măsură vrem să fie una activă privind continuarea activității în muncă (...).

Punctajul suplimentar se acordă doar pe perioada când nu există cumulul (pensie-salariu). 

Tocmai pentru acest lucru se acordă punctajul suplimentar ca persoana să rămână cât mai mult în câmpul muncii", a explicat şeful Casei de pensii, Daniel Baciu, potrivit realitatea.net.

Vezi şiCât costă să cumperi trei ani de vechime la pensie, de la 1 ianuarie 2023

Când mă pot pensiona - este o întrebare care îi interesează pe mulţi români, fie că încă lucrează şi urmează să iasă la pensie, fie că deja s-au pensionat, dar anticipat.

Acum puteţi afla în mai puţin de un minut data la care vă puteţi pensiona, fie că e vorba de pensie anticipată, pensie anticipată parţial sau pensie pentru limita de vârstă.

Tot ce aveţi de făcut este să intraţi pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice, să vă completaţi data naşterii şi sexul, apoi aflaţi data pensionării (Explicaţii în Galeria foto).

Recalcularea pensiei, un subiect intens discutat în această perioadă, poate fi cerută de români, printr-o solicitare, alături de câteva acte necesare.

Recalcularea pensiei se poate face în cazul celor care au realizat stagiul de cotizare după deschiderea dreptului de pensie pentru limita de vârstă, dar şi pentru persoanele care au mai lucrat și după ce au împlinit vârsta de retragere și au ieșit la pensie.

Vezi şiCe pensie primește un român la bătrâneţe, dacă nu a muncit nicio zi. Statul îţi dă nişte bani

Aşadar, după realizarea oricărui stagiu de cotizare după deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, se poate solicita recalcularea drepturilor de pensie.

Recalcularea pensiei pentru fiecare stagiu de cotizare de minimum 12 luni poate fi cerută de orice român.

Vechimea în muncă este unul dintre cei mai importanți factori atunci când vorbim de pensie. Vestea bună este că de acum o puteti verifica şi online.

Aşadar, pentru a afla ce vechime aveți, trebuie înainte de toate să aveți un cont online pe site-ul Casei Naționale de Pensii.

Pentru a vi-l crea, trebuie să completați un formular cu datele personale: nume, prenume, CNP, adresa de e-mail, de domiciliu, actul de identitate.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole