Majorarea urma să intre în vigoare de la 1 iulie, la cerința premierului Marcel Ciolacu, doar că PNL s-a opus, la fel și patronatele.
Surse politice au declarat pentru Antena 3 CNN că noul termen pentru creșterea salariului minim va fi stabilit abia după cele patru rânduri de alegeri.
O ședință a coaliției de guvernare ar urma să aibă loc în luna iunie, în cadrul căreia se va decide data la care salariul minim ar urma să crească.
În acest moment, există și surse în cadrul coaliției care susțin încă data de 1 iulie ca data la care veniturile minime ale românilor se vor majora, doar că până atunci vor mai avea loc alte discuții cu patronatele și sindicatele, în condițiile în care, spun liberalii, patronatele nu ar fi de acord cu această dată.
Mai mult decât atât, Executivul ar avea foarte multe cheltuieli anul acesta, precum creșterea veniturilor, începând din luna iunie, pentru angajații din Educație, din Sănătate, din domeniul Asistenței Sociale, majorări pentru care, până în acest moment, nu sunt destule fonduri la Buget, în ciuda încasărilor crescute din ultima perioadă anunțate de Ministerul de Finanțe.
Tot Ministerul de Finanțe anunță însă că o parte din ministere și-au cheltuit în avans banii pentru salarizare, astfel încât este nevoie să se găsească alți bani pentru majorarea din luna iunie.
Totodată, din luna septembrie, coaliția de guvernare trebuie să găsească bani pentru majorarea veniturilor promisă pensionarilor. Acolo, Executivul trebuie să găsească mai bine de 10 miliarde de lei, bani pe care nu i-a găsit până în momentul de față.
Acesta este motivul pentru care cei din PNL au cerut ca discuția despre majorarea salariului minim să aibă loc abia după alegerile după 9 iunie.