Antena 3 CNN Politică Profituri în creștere pentru comercianți, o dată cu majorarea veniturilor românilor în urma măsurile luate de PSD

Profituri în creștere pentru comercianți, o dată cu majorarea veniturilor românilor în urma măsurile luate de PSD

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 18:01 25 Iun 2024 Modificat la 18:01 25 Iun 2024

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată un avans al comerțului cu ridicata în primele luni ale acestui an. Cifrele confirmă că măsurile Guvernului condus de Marcel Ciolacu pentru creșterea nivelului de trai al populației au avut un efect pozitiv, iar consumul este pe o pantă ascendentă.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), a crescut, în primele patru luni, atât ca serie brută cu 2,1%, cât şi ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,3%.

De asemenea, potrivit datelor INS, în luna aprilie 2024, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a progresat, per ansamblu, cu 10,1%. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în  comerţul cu ridicata nespecializat (+36,8%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+28,6%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+21,5%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+13,5%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+11,4%) şi comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+1,4%).

Creșterea producției, reflectată în achiziția de materii prime și echipamente, dar și cea a consumului privat, cu efect direct al avansului din retail, sunt factorii esențiali ai progresului înregistrat în comerțul cu ridicata.

Comerțul cu ridicata reprezintă activităţile de vânzare a mărfurilor (fără ca acestea să sufere transformări esenţiale faţă de starea în care ele au fost cumpărate) în cantităţi mari, către comercianţi cu amănuntul, utilizatori industriali şi comerciali, colectivităţi şi utilizatori profesionali, alţi comercianţi cu ridicata sau intermediari de comerţ cu ridicata şi nu către consumatori finali.

Politicile Guvernului Ciolacu de creștere a economiei și consumului privat susțin afacerile din comerțul cu ridicata

Prin investițiile fără precedent asumate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu, România se numără între țările cu cel mai mare avans al economiei din UE. În plus, țara noastră a egalat Polonia în ceea ce privește nivelul PIB pe cap de locuitor, ajungând la o valoare de 80% din media UE la valoarea PIB/cap de locuitor.

În plus, prin politicile sociale implementate de PSD, s-au înregistrat progrese și în ceea ce privește valoarea salariului din perspectiva parității de cumpărare. Măsurile-cheie precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii, care dețin o cotă importantă din cheltuielile zilnice ale românilor.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole