Antena 3 CNN Actualitate Creşte numărul pensionarilor speciali. Pensia medie a unui magistrat este de 5.000 de euro

Creşte numărul pensionarilor speciali. Pensia medie a unui magistrat este de 5.000 de euro

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 10:17 02 Aug 2024 Modificat la 10:19 02 Aug 2024

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.049 lei (circa 5.000 de euro - n.r.), din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit agerpres.ro.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna iulie, 805 persoane. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.384 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.940 de lei, din care 8.296 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei, din care 3.138 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.292 de pensionari, pensia medie fiind de 6.509 de lei, din care 3.634 de lei suportaţi din bugetul de stat. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole