Antena 3 CNN Actualitate Ce găsim în crenvurștii din România? Unii au doar 10% carne! Alertă InfoCons

Ce găsim în crenvurștii din România? Unii au doar 10% carne! Alertă InfoCons

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 14:28 10 Feb 2022 Modificat la 14:33 10 Feb 2022

InfoCons a realizat un studiu pe baza etichetelor produselor tip crenvurști de porc ce se regăsesc pe piața din România.

Ca urmare a centralizării și analizării informațiilor ce se regăsesc pe etichetele produselor au rezultat :

Din punct de vedere al procentajului de carne de porc:

  • Procentul de carne de porc este cuprins între 10 și 93% din compoziția produsului

Există și produse care sunt comercializate sub denumirea „Crenvurști carne de porc”, însă primul ingredient din listă este carnea de pui. Carnea de porc se află pe a patra poziție în lista ingredientelor.

Din punct de vedere al altor ingrediente regăsite în compoziție:

  • 57.89% au în compoziție apa, fiind și cel de-al doilea ingredient
  • 31.57% au sarea ca fiind al treilea ingredient. 

Atenție! Ingredientele de pe etichetă se află în ordine descrescătoare: primul fiind în cantitatea cea mai mare, iar ultimul în cantitatea cea mai mică.

Din punct de vedere al mentionarii provenientie ingredientului principal :

  • 42.11% nu menționează proveniența ingredientului principal, însă menționează proveniența altor ingrediente, cum ar fi șoriciul.

Conform datelor culese, 42.11% din produsele studiate, nu menționează proveniența ingredientului principal, în conformitate cu regulamentul 1169/2011. În ceea ce privește produsele alimentare, trebuie puse în aplicare normele de indicare a țării de origine sau a locului de proveniență a ingredientului primar. În articolul 26, aliniatul 1 se precizează stabilirea normelor generale și cerințelor „privind indicarea țării de origine sau a locului de proveniență a produselor alimentare, care se aplică fără a aduce atingere dispozițiilor specifice ale Uniunii”.

De asemenea „Articolul 26 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 impune indicarea țării de origine sau a locului de proveniență în cazul în care lipsa acestor informații ar putea induce consumatorul în eroare în ceea ce privește adevărata țară de origine sau adevăratul loc de proveniență a produsului alimentar final în cauză, în special dacă informațiile care însoțesc produsul alimentar sau eticheta în ansamblul ei ar sugera în alt fel că produsul are o altă țară de origine sau un alt loc de proveniență. Articolul menționat urmărește să prevină indicarea unor informații înșelătoare referitoare la produsele alimentare care implică o anumită origine a unui produs alimentar când, de fapt, originea sa reală este diferită.”

Din punct de vedere al aditivilor alimentari regăsiți în crenvurștii de porc:

  • 100% din produse au în compoziție E-uri (aditivi alimentari);

Numericul de aditivi alimentari variază între 2 – 11:

  • 5.26% din produse au în compoziție 11 E-uri;
  • 10.53% din produse au în compoziție 9 E-uri
  • 21.05% din produse au în compoziție 8 E-uri;
  • 5.26% din produse au în compoziție 7 E-uri;
  • 10.53% din produse au în compoziție 6 E-uri;
  • 5.26% din produse au în compoziție 5 E-uri;
  • 10.53% din produse au în compoziție 4 E-uri;
  • 21.05% din produse au în compoziție 3 E-uri;
  • 10.53% din produse au în compoziție 2 E-uri;

Fii informat!  Alege Sănătos! Trăiește Sănătos! – limitarea numărului de aditivi alimentari din produsele agroalimentare

  • 52,63% din produse au mai mult de 5 aditivi alimentari

InfoCons, împreună cu Federația Asociațiilor de Consumatori, a inițiat un Proiect de reducere a numărului de aditivi alimentari (E-uri), coloranți si conservați la maxim 5 E-uri / produs.

SPRIJINA SI TU REDUCEREA NUMARULUI DE ADITIVI ALIMENTARI!

Această inițiativă ține cont de bunele practici la nivelul Uniunii Europene, de neîncrederea consumatorilor in produsele comercializate, atât din perspectiva calității acestora, cat si a conformității informațiilor ce se regăsesc pe etichetele acestora, cat si de problemele semnalate privind obezitatea in rândul consumatorilor si a problemelor de sănătate.

Din punct de vedere al produselor ce conțin aditivi alimentari regăsiți frecvent situația se prezintă astfel:

  • 100% dintre produsele studiate au avut în componență nitrit de sodiu (E250);
  • 84.21% dintre produsele studiate au avut în componență difosfat de sodiu (E450);
  • 84.21% dintre produsele studiate au avut în componență acid asorbic (E300);
  • 57.89% dintre produsele studiate au avut în componență carmina (E120);

Toate produsele studiate au avut menționate pe etichetă informațiile nutriționale.

  • Valoarea energetică este cuprinsa între 175 kcal și 297 kcal.
  • Cantitatea de grăsimi variază între 8.22g și 26g.
  • Cantitatea acizilor grași saturați este cuprinsă între 3.89g și 11g.
  • Cantitatea de glucide variază între <0.5g și 8.47g, în timp ce cantitatea zaharurilor este cuprinsă între <0.5g și 0.7g.
  • 68.42% din produsele analizate nu conțin fibre.
  • Cantitatea de proteină se situează între 10g și 16.76g pentru produsele studiate.
  • Cantitatea de sare s-a situat între 1.02g și 3g. Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 2.5 milioane de decese ar putea fi prevenite dacă nivelul de consum global al sării ar scădea până la cantitatea recomandată de 5 grame/zi.

Cum poți afla toate informațiile de pe etichetele produselor într-o secundă?

Descarcă GRATUIT aplicația InfoCons și află numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare și numărul de calorii din produsele scanate. Dacă ești la cumpărături sau acasa, scanează eticheta produselor pe care vrei să le consumi, pentru a afla tot ce trebuie să știi despre produsele respective.

Aplicația este disponibilă atât pentru IOS, cât și pentru ANDROID.

”Crenvurștii sunt un produs pe care îl cumpărăm pentru a-l mânca dimineața, la serviciu, când mergem la picnic, sau, mai nou, chiar între 2 felii de pâine sub denumirea de hot dog. Sperăm cu toții că un astfel de produs este compus doar din carne, arătând și mirosind a carne, cu ceva condimente adăugate și cam atât. Însă, citind eticheta sau urmărind testele comparative InfoCons, putem vedea că într-un astfel de produs se găsesc chiar și 11 E-uri. Oare mai e loc și de carne? Haideți să citim eticheta, să alegem în cunoștință de cauză și să votăm produsele pe care cu adevărat dorim să le cumpărăm”, a declarat Sorin Mierlea- Președinte InfoCons.

 

Etichete: crenvurști
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole