"Vă informăm că producătorul Doripesco SRL a inițiat retragerea de la comercializare a produsului menționat mai sus, ca urmare a evidențierii prezenței Listeria monocytogenes”, a transmis miercuri ANSVSA.
"Pentru protejarea sănătății consumatorilor, Rewe România retrage de la comercializare, recheamă produsul Hanul Boieresc Cremă de păstrav condimentată 150g, lot 10112021, data de expirare 10.12.2021 și recomandă persoanelor care au achiziționat produsul din lotul menționat mai sus să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în orice magazin PENNY”, se mai arată în comunicat.
Contravaloarea produsului va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Bacteria identificată poate provoca listerioza, o boală care poate avea consecințe asupra sănătății în special a femeilor gravide, copiilor mici, persoanelor în vârstă sau a celor cu un sistem imunitar scăzut.
Persoanele care au consumat acest lot de produs și care prezintă febră, dureri musculare, diaree sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.