În unele zile, viața poate părea un roman plin de romantism, mister și, poate, o notă de groază sau chiar puțină fantezie. Prin urmare, poate că nu este surprinzător faptul că creierul uman ține evidența experiențelor în segmente, asemănătoare capitolelor dintr-o carte, potrivit unui nou studiu, arată Science Alert.
Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Columbia din SUA, publicat pe 3 octombrie în Current Biology, se bazează pe ceea ce știm deja despre această segmentare a vieții noastre, confirmând că noile secțiuni sunt marcate cu o schimbare vizibilă a activității creierului pe măsură ce ne deplasăm de la un loc la altul sau de la o activitate la alta.
Segmentarea ajută în mod clar creierul să dea sens fluxului continuu al vieții, deși nu a fost clar până acum cum anume decide creierul unde să înceapă și să încheie fiecare capitol.
„Creierul organizează, în mod activ, experiențele noastre în bucăți semnificative pentru noi”
Noua cercetare dezvăluie un proces personalizat, bazat pe ceea ce este important pentru noi și care sunt prioritățile noastre.
„Am vrut să contestăm teoria conform căreia schimbările bruște în activitatea creierului atunci când începem un nou capitol al zilei noastre sunt cauzate doar de schimbări bruște în lume - că creierul nu face cu adevărat nimic interesant atunci când creează noi capitole, ci doar răspunde pasiv la o schimbare în intrările senzoriale”, spune Christopher Baldassano, profesor asociat de psihologie la Universitatea Columbia.
„Cercetările noastre au arătat că nu este așa: creierul organizează, de fapt, în mod activ, experiențele noastre de viață în bucăți care sunt semnificative pentru noi.”
Cu alte cuvinte, trecerea de la stația de autobuz la cafenea ar putea să nu declanșeze neapărat un nou capitol dacă urmărim o conversație între aceste locații.
Echipa de cercetare a alcătuit 16 scurte narațiuni audio care prezentau una dintre cele patru locații (un restaurant, un aeroport, un magazin alimentar și o sală de lectură) cu unul dintre cele patru scenarii (o despărțire, o propunere, o afacere și o întâlnire romantică).
Creierul își ajustează tehnicile de organizare în funcție de ce credem că este cel mai semnificativ la momentul respectiv
Un total de 415 participanți au fost invitați să asculte aceste povestiri. În unele cazuri, activitatea lor cerebrală a fost monitorizată, în timp ce în altele voluntarii au fost rugați să indice, prin apăsarea unui buton, când începe o nouă parte a povestirii.
În mod esențial, în unele cazuri, cercetătorii au determinat participanții să se concentreze asupra diferitelor aspecte ale studiului - astfel, în cazul unei povești despre o cerere în căsătorie la un restaurant, aceștia puteau fi rugați să se concentreze asupra cererii în căsătorie sau asupra comenzilor de mâncare.
Indicațiile au avut un efect asupra definirii neurologice a noilor capitole, arătând că creierul își ajustează tehnicile de organizare în funcție de ceea ce credem că este cel mai semnificativ la momentul respectiv. Prioritățile și obiectivele noastre actuale, precum și experiențele anterioare, pot juca un rol.
În continuare, cercetătorii doresc să vadă în ce măsură așteptările cu privire la ceea ce se va întâmpla în continuare influențează înregistrările capitolelor noastre și care părți ale experienței noastre sunt înregistrate în memorie.
„Aceste rezultate identifică mecanismele prin care experiențele trecute, distilate în scripturi schematice de evenimente, schimbă modul în care ne construim percepțiile prezente pentru o experiență realistă”, scriu cercetătorii în lucrarea publicată.