Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii de ştiinţă au „imprimat” un creier 3D și au făcut descoperiri fascinante. VIDEO

Oamenii de ştiinţă au „imprimat” un creier 3D și au făcut descoperiri fascinante. VIDEO

S.T.
1 minut de citit Publicat la 13:48 04 Feb 2016 Modificat la 13:48 04 Feb 2016
Oamenii de ştiinţă au „imprimat” un creier 3D, scrie latimes.com.

Prin printarea 3D a unui creier fals din gel şi monitorizarea „creşterii” acestuia, cercetătorii de la Universitatea Harvard au descoperit modul în care cortexul uman îşi dezvoltă circumvoluţiunile.

Descoperirea, publicată în revista Nature Physics, poate rezolva un mister de lungă durată cu privire la structura materiei noastre cenuşii .

Cercetătorii "au furnizat prima dovadă experimentală a teoriei creşterii diferenţiale şi au demonstrat că şi forţele fizice, nu doar procesele biochimice, joacă un rol critic în dezvoltarea neuronală. Descoperirile lor ar putea avea consecinţe profunde pentru diagnosticarea clinică, tratarea şi prevenirea a varii tulburări neurologice", a declarat Ellen Kuhl, de la Universitatea Stanford, care nu a fost implicată în studiu. 

Oamenii de știință au folosit imaginile colectate prin rezonanţă magnetică de la un creier fetal de 22 de săptămâni de gestaţie şi o imprimantă 3D pentru a „produce” un creier fals din gel. Aceasta a fost „materia albă” a creierului, pe care au acoperit-o cu un strat subţire de gel cauciucat pentru a imita stratul de „materie cenuşie”, sau ţesutul cortical. Cercetătorii au scufundat apoi creierul într-un solvent lichid care a stimulat ca acel strat elastic al cortexulului să înceapă să crească.

Cutele cerebrale au început să apară pe suprafaţa netedă.

Vezi imaginile în videoclipul de mai sus.

Etichete: creier
Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole