Antena 3 CNN Externe Cât costă cravata pe care a purtat-o Vladimir Putin la paradă

Cât costă cravata pe care a purtat-o Vladimir Putin la paradă

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 17:10 09 Mai 2022 Modificat la 17:10 09 Mai 2022

"Este vorba de o cravată închisă la culoare, cu buline, un model clasic și foarte probabil un model italian. Pentru televiziunile italiene Maurizio Marinella, cel care deține marca respectivă, că este o cravată de-a lui, un model extrem de elegant lansat ca modă de Silvio Berlusconi.

Un model clasic, elegant și care de obicei se poartă în ocazii importante. El crede că această cravată face parte din stocul pe care îl trimitea de obicei lui Vladimir Putin chiar Silvio Berlusconi. Cravata costă 130 de euro și tot respectivul proprietar a mai declarat că ultimul lot de cravate care i-a fost trimis lui Vladimir Putin s-a întâmplat acum aproximativ un an.

Acesta a spus că, în ultimul an, la Vladimir Putin au ajuns cam 300-400 de cravate și că toate acestea erau controlate pentru a nu conține microfoane sau camere mici sau alte aparate", a transmis Naty Badea, corespondent Antena 3 în Italia.

De-a lunugul anilor, Silvio Berlusconi i-ar fi trimis lui Vladimir Putin cravate în valoare de 40.000 de euro.

Etichete: Vladimir Putin
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole