Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a inițiat în regim de urgență demersuri pe autoritățile centrale și locale elene, solicitând identificarea în cel mai scurt timp a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului și a echipamentelor de testare.
De asemenea, consulii Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic s-au deplasat la punctul de trecere a frontierei pentru a constata modul în care decurg procedurile de verificare și pentru a acorda asistență consulară, în funcție de solicitări.
MAE informează că, potrivit datelor comunicate de autoritățile elene, demersurile de verificare la frontieră se realizează cu dificultate deoarece o parte dintre persoanele care sosesc în Republica Elenă nu au completat formularul de identificare a pasagerului - PLF (Passenger Locator Form) anterior călătoriei.
Formularul se completează cu 24 de ore înainte
În acest context, MAE reamintește că toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore anterior efectuării călătoriei, indiferent de statul de proveniență. Formularul PLF (Passenger Locator Form), cu codul QR aferent, este obligatoriu încă din anul 2020, MAE semnalând în mod constant necesitatea îndeplinirii acestei condiții pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene. Formularul se completează accesând pagina de internet - https://travel.gov.gr.
Pentru a evita timpii suplimentari de așteptare la frontieră, MAE face apel la cetățenii români să completeze acest formular anterior deplasării și să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră.
Având în vedere debutul sezonului turistic, precum și situația excepțională generată de pandemia de COVID-19, MAE accentuează importanța informării temeinice, anterior deplasării în străinătate și a verificării cu atenție a informațiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.
MAE precizează că autoritățile elene întreprind în continuare demersuri pentru fluidizarea circulației și reducerea timpului de așteptare la frontieră. MAE va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere a frontierei menționat și va rămâne în dialog constant cu autoritățile elene pentru identificarea soluțiilor necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirea unor astfel de situații în perioada următoare.
Totodată, MAE reamintește că este în vigoare măsura testării rapide, în mod aleatoriu, în punctele de trecere a frontierei.
Coadă uriașă la intrarea în Grecia: 3 km de mașini, printre care se află foarte mulți români
În cursul zilei de sâmbătă, o coadă de 3 km de mașini s-a format la granița Kulata-Promachonas de la intrarea în Grecia, oamenii așteptând ore în șir.
”Sămbătă și duminică circulația este foarte intensă la graniță pentru că este deschisă 24 de ore și pentru că sunt controale stricte atât din partea autorităților bulgare, cât și grecești. Se controlează testul PCR negativ sau certificatul de vaccinare.”, a transmis corespondetul Antena 3 în Grecia, Veronica Todor.