Antena 3 CNN Externe COVID-19, pachet de lux lansat de un lanț hotelier, pentru cei care vor să petreacă izolarea altfel

COVID-19, pachet de lux lansat de un lanț hotelier, pentru cei care vor să petreacă izolarea altfel

<1 minut de citit Publicat la 08:17 25 Mar 2020 Modificat la 08:17 25 Mar 2020

Apartamentele de carantină ale hotelurilor din Zurich, Zug şi Lucerna sunt disponibile pentru sume care încep de la 200 de franci elveţieni până la 800 de franci pe zi, a declarat Alexander Hübner, cofondatorul şi directorul executiv al Le Bijou Hotel & Resort Management AG, pentru Bloomberg.

Hübner a declarat că Le Bijou s-a asociat cu un spital privat elveţian pentru a oferi oaspeţilor de două ori pe zi vizite medicale realizate de asistenţi medicali pentru o sumă suplimentară de 800 de franci pe zi sau chiar un test de coronavirus în cameră pentru 500 de franci.

Compania a înregistrat cinci rezervări pentru noul serviciu Covid-19 de la lansarea pachetului. Le Bijou are 42 de unităţi în total, iar aproximativ jumătate sunt ocupate de oaspeţi în acest moment, a spus el.

Toate unităţile pot funcţiona fără personal, inclusiv în ceea ce priveşte check-in-ul. Astfel încât clienţii au opţiunea de a rămâne complet izolaţi dacă doresc, scrie Mediafax. 

Etichete: hotel pachet carantină
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole