Antena 3 CNN Coronavirus Moartea l-a ajuns acasă. Soarta stranie a unui pacient cu COVID, la câteva ore după ce a fost externat

Moartea l-a ajuns acasă. Soarta stranie a unui pacient cu COVID, la câteva ore după ce a fost externat

Adrian Iclozan
<1 minut de citit Publicat la 20:15 10 Oct 2020 Modificat la 20:15 10 Oct 2020

Emanuel Zanchi a fost depistat pozitiv la infecția cu COVID-19 în urmă cu trei săptămâni și a fost internat, succesiv, la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, apoi la Spitalul Căi Ferate.

După ce a fost tratat pentru coronavirus, i-au fost făcute formele de externare și a fost transportat cu o ambulanță la domiciliu, în localitatea Bucium, unde a decedat la scurt timp iar membri familiei sale nu-și poate explică nefericitul deznodământ.

Zanchi avea 80 de ani și probleme cardiace.

Fiul celui decedat spune că tatăl său a fost adus cu ambulanța în jurul orei 16 și după cinci ore a decedat.

Cu mortul în casă până dimineață, pentru că decesul nu constituie o urgență sanitară

Familia lui Zanchi s-a declara consternată că, din cauza procedurilor medicale, a fost nevoie să stea cu mortul în casă până la venirea unui legist care a constatat decesul.

Autoritățile sanitare au comunicat că acest caz nu putea fi tratat ca urgență, relatează presa locală.

Etichete: COVID-19 Bucium
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole