Antena 3 CNN Actualitate Costel Alexe, după incendiul de la spitalul de copii din Iași: ”Nu știm pe unde este instalația electrică”

Costel Alexe, după incendiul de la spitalul de copii din Iași: ”Nu știm pe unde este instalația electrică”

Adelina Miron
1 minut de citit Publicat la 13:24 23 Iun 2021 Modificat la 13:25 23 Iun 2021

Incendiul de la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași ar fi izbucnit din cauza instalației electrice suprasolicitate. 

Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași, a spus că și la acest spital, ca și în altele din județ, "e clar că sunt nereguli" și că nici măcar nu se cunoaște locul în care se află instalația electrică. 

"Practic și aici, în secția în care a izbucnit incendiul, practic suntem ca la Lețcani, nu știm pe unde practic este instalația electrică", a spus Alexe. Acesta a precizat că instalația este din 1970, de când a fost dat în folosință acest spital.

Președintele CJ Iași a mai afirmat că autorităţile îi asigură pe toţi locuitorii Moldovei care au pacienţi internaţi în Spitalul de Copii din Iaşi că actul medical se desfăşoară în condiţii normale.

"Toţi cei 260 de pacienţi şi 140 de aparţinători sunt în siguranţă. Mulţumim celor de la ISU şi cadrelor medicale că aseară (marţi seară - n.r.) la Iaşi a fost evitată o tragedie. După incendiul de la Piatra Neamţ, cele şase spitale aflate în subordinea CJ au intrat într-un plan de conformare şi de prevenţie a incendiilor, împreună cu cei de la ISU Iaşi. Doamna manager Alina Belu împreună cu echipa de conducere au făcut o serie de simulări, iar rezultatul s-a văzut şi ieri (marţi - n.r.), când cadrele medicale au reuşit într-un timp record, până la venirea echipajelor ISU, să facă evacuarea pacienţilor. Cadrele medicale s-au mişcat excepţional de bine, într-un timp cât se poate de scurt, pentru evacuarea pacienţilor”, a declarat preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe.

Un incendiu a izbucnit, marţi, la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii ”Sfânta Maria” din Iaşi, iar 30 de persoane au fost evacuate, 12 fiind copii şi şapte aparţinători. 

Un copil intubat şi ventilat mecanic a fost salvat, din calea flăcărilor, de medicii de la Spitalului de copii "Sf. Maria" din Iaşi.

Cadrele medicale de la Spitalul de Copii au sunat, la ora 18.54, la 112 și au anunțat incendiul, iar șase minute mai târziu, când au ajuns pompierii, ardea atât cabinetul de la etajul trei, de unde pornise incendiul, dar și un salon gol aflat la etajul patru al clădirii.

Personalul medical i-a evacuat pe cei aflați în saloanele învecinate și ,din fericire, niciunul nu a fost afectat de incendiu.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole