Antena 3 CNN Actualitate Cât costă o noapte de cazare la hotelul lui Gigi Becali din stațiunea Venus 

Cât costă o noapte de cazare la hotelul lui Gigi Becali din stațiunea Venus 

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:22 31 Mai 2022 Modificat la 13:22 31 Mai 2022

Gigi Becali a plătit 6,8 milioane de euro în noiembrie 2021 pentru un hotel care i-a aparţinut lui Ioan Niculae şi care fusese scos la licitaţie încă din 2019.

Omul de afaceri a delegat-o pe fiica cea mare a sa, Teodora Becali, care, împreună cu soţul său Mihai Mincu au decis să-l renoveze înainte de sezonul estival.

Hotelul Inter a fost cumpărat în 2013 de Ioan Niculae, care atunci a investit în renovare nu mai puţin de 10 milioane de euro. Clădirea a fost scoasă însă la licitaţie în 2019 şi a fost evaluată la 8,94 milioane de euro.

Gigi Becali a achiziționat hotelul pentru 6,8 milioane de euro, în noiembrie 2021.

[GAL layout="4"]

”L-am luat pentru familie mai mult. Nu mă interesează pe mine partea hotelieră, l-am luat pentru că era omul la puşcărie şi să nu-i ia altul hotelul. Mă gândesc dacă să i-l vând. Dacă mă înţeleg cu el, dacă îmi dă banii să şi câştig ceva, i-l dau înapoi omului”, a comentat Gigi Becali această achiziţie pentru economica.net.

Hotelul lui Gigi Becali va fi inaugurat în luna iunie șli cea mai ieftină cameră costă 200 de euro pe noapte, o cameră pentru două persoane.

Unitatea de cazare are 70 de camere duble, dintre care 54 clasificate la 5 stele şi 16 clasificate la 4 stele, 10 camere de tip family şi 12 apartamente.

Etichete: Gigi Becali hotel Venus
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole