Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Cosmin Contra, noul selecționer al României

Cosmin Contra, noul selecționer al României

<1 minut de citit Publicat la 16:50 17 Sep 2017 Modificat la 16:50 17 Sep 2017

Federaţia Română de Fotbal a ajuns la o înţelegere de principiu cu Cosmin Contra în privinţa preluării postului de selecţioner al naţionalei României, anunţă site-ul FRF.

''În data de 14 septembrie 2017, preşedintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF să negocieze cu anumiţi antrenori ocuparea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidaţi, iar preşedintele FRF şi-a însuşit aceste propuneri. Numirea în funcţie a unui nou selecţioner şi detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv şi supuse aprobării acestuia'', menţionează site-ul Federaţiei.

Noul antrenor al tricolorilor îi va urma în funcţie germanului Christoph Daum.

Vineri, tehnicianul echipei de fotbal Dinamo, Cosmin Contra, declara, într-o conferinţă de presă, că a avut un prim contact cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal cărora le-a transmis că este pregătit să antreneze prima reprezentativă a României.

El a menţionat că nu a negociat cu reprezentanţii FRF şi s-a arătat onorat de faptul că este unul dintre antrenorii aflaţi pe lista succesorilor lui Christoph Daum, al cărui contract a fost reziliat după ratarea calificării la CM 2018.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole