Un tâlhar periculos a fost încolţit de poliţişti, însă a scăpat. Zeci de focuri de armă s-au tras după el.
Ionuţ Vlăduţ Antoce a petrecut mulţi ani în spatele gratiilor, iar acum trebuie să se întoarcă acolo, fiind condamnat din nou.
Polițiștii din Iași au mers pe urmele lui până la Vaslui, într-o pădure. Acolo, acesta a fost somat să se predea, dar a luat-o la fugă.
Oamenii legii au descărcat încărcător după încărcător în încercarea lor de a-l opri. Nu au reușit, iar Antoce a dispărut din nou.
Cosmin Andreica spune că vizibilitatea redusă din pădure a fost o problemă pentru prinderea infractorului
"Este vorba despre autorul unei tâlhării. În urma audierii a trei persoane, polițiștii au reușit să documenteze activitatea celui de-al patrulea, care este și persoana din imagine. Bărbatul știa că la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, se va afla că a participat și el la acea tâlhărie și deja a ales să se ascundă și a părăsit domiciliul. În momentul în care colegii au primit informații în legătură cu locația unde s-ar putea afla, respectiv o pădure de lângă satul său, s-au mobilizat și au înconjurat pădurea, însă din cauza condițiilor existe la acel moment, respectiv o vizibilitate foarte scăzută, chiar și cu folosirea armamentului, nu au reușit să îl prindă pe autor.
Mai mult decât atât, autorul cunoaște foarte bine împrejurimile și a obișnuit și în trecut, după ce săvârșea astfel de fapte, să se ascundă în acele păduri. Într-adevăr, este destul de dificil, în momenul în care nu cunoști în detaliu relieful și vorbim aici de o pădure întinsă pe mai multe hectare. Evident că are și avantajul faptului că este din zonă și cunoaște în detaliu diferite trasee.
"Elicoptere și drone se folosesc doar la înmormântarea lui Emi Pian, sau în alte asemenea circuri ieftine"
Când vine vorba despre infractori, mai greu polițiștii din țară, din provincie, să acceseze astfel de instrumente. Probabil unii consideră că sunt prea multe resurse alocate pentru prinderea unui banal infractor, așa cum consideră. Colegii mei sunt în teren de la momentul în care i-au pierdut urma, chiar şi în momentul de faţă sunt mai multe echipe care scotesc acele zone şi încearcă să îl identifice pe autor. Fără drone şi fără elicopter", a spus Cosmin Andreica.
Surse din cadrul anchetei au precizat că s-au tras aproximativ 20-25 de focuri după acest tâlhar.