Antena 3 CNN Actualitate Coşmar la revenirea în ţară, pentru turiștii români care au fost în Grecia și Bulgaria cu mașina. „Ne-am împotmolit în bucla către vama din Giurgiu. Mizerabil“

Coşmar la revenirea în ţară, pentru turiștii români care au fost în Grecia și Bulgaria cu mașina. „Ne-am împotmolit în bucla către vama din Giurgiu. Mizerabil“

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 23:11 28 Aug 2021 Modificat la 23:11 28 Aug 2021

Românii care mai au doar câţiva kilometri până la intrarea în ţară, din Bulgaria, sunt disperaţi. Cei care se îndreaptă către vama Ruse spun că au avut parte de ore de aşteptare. Mulți spun că au stat și peste patru ore în coloană.

Mulţi au urmat instrucţiunile waze, aflând nu mult mai târziu că ceea ce credeau că este o scurtătură i-a făcut de fapt să întârzie şi mai mult, şi-au povestit aceştia experienţele pe grupul de Facebook „Forum Grecia“.

„Am luat şi noi “plasă” cu waze. Am ajuns la Ruse la ora 18 şi după ce am luat-o pe “scurtătura” indicată de waze, am fost întorşi din drum şi am luat “codiţa” la rând. Nu înţelegem altceva. Care e treaba, că nu se mişcă rândul deloc, DELOC. E dezastru. Tipic românesc. Am circulat foarte bine prin Grecia şi Bulgaria şi ne-am împotmolit în bucla către vama din Giurgiu. Mizerabil“, este unul dintre comentarii.

„Mulţi turişti români pleacă din Bulgaria pentru a scăpa de testare....de la ora 00.00 vor fi pe galben“, explică un alt turist.

„E coşmar, fraţilor. Mergeţi în Ruse la un restaurant ceva, nu merită să staţi in coada asta. Chiar nu înţeleg de ce nu se circulă cursiv“, confirmă altcineva.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole