Cele mai noi date arată că o familie cu doi adulți și doi copii are nevoie de aproape 10.000 lei pe lună pentru a trăi decent.
Au fost adunate toate cheltuielile pentru mâncare, facturi, educație, îmbrăcăminte sau sănătate.
Cei mai mulți români renunță la fondurile de economii ori la vacanțe și cumpără mai puțin pentru a se încadra în buget.
Cristian este asistent medical, iar soția lui lucrează în domeniul farmaceutic. Au împreună doi copii.
"Ne apropiem undeva la cei 9.000 și un pic de lei într-o lună de muncă, însă începem să scădem cheltuielile din cei 9.000 lei și constatăm la sfârșitul lunii că suntem pe zero și așteptăm următorul salariu pentru a putea să luăm de la capăt cu cheltuielile", spune bărbatul
Cristian pune pe lista sa în primul rând mâncarea, rata la bancă și întreținerea copiilor.
"Deja avem o sumă de 6.100 lei. Mai avem întreținerea locuinței care ne duce undeva lunar la 500 lei. Mai avem utilitățile la energie electrică, care se ridică la 193,21 lei pe luna aceasta, deci aproximativ 200 lei doar consumul de energie electrică a familiei", mai spune bărbatul.
În aceeași situație sunt milioane de români. Bugetul pentru un trai decent, adică la nivelul cheltuielilor minime pentru o familie cu doi adulți și doi copii, include, de exemplu, bani pentru mâncare, locuință, întreținere ori îmbrăcăminte.
Alimentația rămâne în topul celor mai costisitoare cheltuieli. O familie cu doi adulți și doi copii cheltuie lunar pentru mâncare 2.090 lei.
Rezultatul este evident o familie cu venituri medie acoperă cu greu valoarea cheltuielilor esențiale.
În cazul în care veniturile sunt minime, cele două salarii însumează 4.158 lei, la care se adaugă cele două alocații. Nivelul total al veniturilor nu ajunge nici la jumătate față de coșul de consum pentru un trai decent.
"Mai mult de jumătate din populația României trăiește deja la limita sărăciei. Avem peste 2 milioane de angajați și mai mult de 2,5 milioane de pensionari care nu primesc lunar mai mult de 2.000 lei", spune Adrian Negrescu, analist economic.
Potrivit statisticilor, există și români fericiți cu salariul lor. Aproape 300.000 de români câștigă peste 10.000 lei lunar, iar dintre aceștia, peste 80.000 încasează câte 25.000 lei în fiecare lună.