22 de percheziții sunt în plină desfășurare la această oră în Brașov, Harghita și Iași. Procurorii efectuează percheziții la spitalul din Odorheoiu Secuiesc, însă și la Inspectoratul Poliției Județene din Brașov. De asemenea, tot în Brașov, procurorii efectuează 2 percheziții la spitalele COVID.
Potrivit oamenilor legii, există suspiciuni de infracțiuni de corupție, săvârșire încă din decembrie 2019, până în prezent.
”Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 - prezent.
În cursul zilei de 03 decembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 de locații situate pe raza județelor: Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcție Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată într-un comunicat emis de Poliție.