Potrivit unor surse, Corpul de Control ar fi constatat că directoarea nu ar fi urmat procedurile. Asta pentru că nu ar fi sesizat nici Consiliul de Administraţie, nici Inspectoratul Şcolar general despre cazul elevului abuzat sexual de două ori în şcoală.
După dezvăluirile făcute de Antena 3 CNN, ministrul Educaţiei i-a trimis pe experţii Corpului de Control la şcoala Nicolae Titulescu din Capitală, acolo unde un elev ar fi fost de două ori abuzat, de doi colegi diferiţi, în toaletă unităţii de învăţământ.
"Raportul este în elaborare. Când vom avea rezultatele şi concluziile, împreună cu recomandările Corpului de Control, le vom face publice", transmite ministrul Educaţiei.
Conform unor surse, conducerea şcolii nu ar fi respectat procedurile legale
În urma verificărilor, reprezentantii Corpului de Control ar fi descoperit că directoarea nu ar fi anunţat Consiliul de Administraţie al şcolii despre cele întâmplate, dar nici Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucuresti. Aceasta le-ar fi spus reprezentanţilor Corpului de Control că a anunţat Inspectoratul telefonic, nu în scris, aşa cum prevăd procedurile.
Experţii din Educaţie trebuie să stabilească şi dacă Inspectoratul Şcolar al Sectorului 1 a respectat paşii legali şi a luat măsuri.
Între timp, părinţii elevilor cer măsuri concrete pentru a-şi şti copiii în siguranţă.
Primăria Sectorului 1 promite mai mulţi paznici în unităţile de învăţământ, dar şi montarea de camere de supraveghere, precum şi butoane de panică în zonele unde nu se pot instala camere.
Acum rămâne de văzut cât de repede îşi vor respecta autorităţile promisiunile şi ce efecte vor avea noile măsuri pentru prevenirea violenţei în şcoli.