Inițial, primul deces confirmat din SUA a fost în Seattle pe data de 26 februareie, iar în California pe 4 martie. Noile date, în urma cărora s-au confirmat decesele pe 6 februarie, indică o posibilă infectare chiar din luna ianuarie.
Mostre din autopsii au fost trimise la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), unde s-a confirmat că decesele au fost cauzate de COVID-19.
Cele două persoane au murit acasă, într-o perioadă în care testarea era limitată. În februarie, în Statele Unite se testau doar pesoanele care au călătorit în afara țării sau care prezentau simptome grave, informează BBC.
Specialiștii vor continua să efectueze autopsii, și se așteapă să descopere din ce în ce mai multe cazuri care nu au fost confirmate la timp. Aceste rezultate confirmă faptul că virusul s-a extins mult mai devereme decât se anunțase ofiacial.