Antena 3 CNN Actualitate Poliția Română a aplicat peste 600 de amenzi, pentru încălcarea normelor sanitare împotriva Covid-19, în ultimele 24 de ore

Poliția Română a aplicat peste 600 de amenzi, pentru încălcarea normelor sanitare împotriva Covid-19, în ultimele 24 de ore

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:45 11 Sep 2020 Modificat la 16:45 11 Sep 2020

Din datele raportate de către Grupul de Comunicare Strategică, la ora 13:00, în ultimele 24 de ore, agenții Poliției Române au aplicat un număr de 651 de sancțiuni contravenționale, în volare totală de 172.100 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile de prevenire și combatere a efectelor generate de pandemia Covid-19.

Pe lângă sancțiunile contravenționale, reprezentanții Poliției Române au constat săvârșirea a două infracțiuni de zădărnicire a combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 352 din Codul Penal.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.051 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 508 apeluri la linia TELVERDE, 0800.800.358, dedicată special pentru informarea cetățenilor. 

Grupul de Comunicare Strategică readuce în atenția cetățenilor faptul că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu 4 iulie 2020, linia TELVERDE 0800.800.358, la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară împotriva Covid-19. Apelurile inițiate de către cetățeni sunt preluate de un dispecerat în sistemn integrat. 

Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, ci o linie telefonică dedicată strict informării cetățenilor, valabilă pentru apeluri naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00.

Reamintim faptul că în ultimele 24 de ore au fost raportate de Grupul de Comunicare Strategică 1.391 de cazuri noi de infectare cu noul tip de coronavirus, România trecând de pragul de 100.000 de îmbolnăviri.

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole