În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.136 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 3.967 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 07.09.2020 (10:00) – 08.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 41 de decese (22 bărbați și 19 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.
1.136 de cazuri noi - 20.552 de teste
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 18 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate cele 41 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
5,53% rata de pozitivare
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.199. Dintre acestea, 460 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.966.290 de teste. Dintre acestea 20.552 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.097 la cerere.