Antena 3 CNN Actualitate Coronavirus în România, 12 august 2020. Număr record de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Coronavirus în România, 12 august 2020. Număr record de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 13:02 12 Aug 2020 Modificat la 13:02 12 Aug 2020

Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 65.177 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. 31.048 pacienți au fost declarați vindecați și 7.026 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.  

Numărul de cazuri noi raportat la testele făcute arată o rată de 6,26%. Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate la Bucureşti şi Vaslui, respectiv Bucureşti - 174, Vaslui - 123, Argeş - 77, Hunedoara - 71.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.415 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. 

Până astăzi, 2807 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

485 de bolnavi COVID, la ATI

În intervalul 11.08.2020 (10:00) – 12.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Timiș, Vâlcea și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de peste 80 de ani.

Un număr de 42 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate până în prezent comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.381 Dintre acestea, 485 sunt internate la ATI. 

Pe teritoriul României, 15.494 de persoane confirmate cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.970 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 39.900 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 214 de persoane.

COVID în Diaspora

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.629 de persoane au fost confirmate ca fiind infectate cu coronavirus: 1.891 în Italia,  570 în Spania, 124 în Franța, 2.672 în Germania, 157 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 111 în Austria, 19 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 18 în Grecia, 2 în Cipru  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, au murit 123 de cetățeni români aflați în străinătate: 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia și unul în Republica Congo.

Dintre cetățenii români confirmați cu coronavirus, 189 au fost declarați vindecați: 159 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Etichete: coronavirus bilant
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole