”Solicitarea ANPC este făcută „având în vedere existenţa în China a noii tulpini de coronavirus ce poate fi mortală pentru anumite categoriide persoane, care se transmite pe cale aeriană şi pentru care nu există tratament”, scrie stiripesurse.ro.
De asemenea, Autoritatea a transmis o adresă şi către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Vămilor, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud în care reaminteşte faptul că inspectorii ANPC trebuie să participe la controlul fizic ce se efectuează asupra mărfurilor importate din China, care au un impact major asupra consumatorilor. Şi acestor instituţii li se cere sprijinul pentru împiedicarea punerii pe piaţă a produselor importate din China, care intră în contact direct cu consumatorii.
Contactat de B1.ro, Managerul Institutului ''Matei Balş'', Adrian Streinu-Cercel, a declarat că este exclus ca temutul virus să fie transmis prin intermediul coletelor.
"E foarte puțin probabil acest lucru. Distanțele de obicei sunt foarte lungi și nu se pune problema. Nu asta este problema. Problema este persoana bolnavă, transmiterea de la om la om". a declarat Adrian Streinu-Cercel.