Antena 3 CNN Coronavirus Peste 300 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanțul ajunge la 14.811 de bolnavi, din care 6.423 s-au vindecat

Peste 300 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanțul ajunge la 14.811 de bolnavi, din care 6.423 s-au vindecat

1 minut de citit Publicat la 12:56 08 Mai 2020 Modificat la 12:56 08 Mai 2020

Până acum, 898 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 312 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 232 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.382 de  persoane. Alte 20.989 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 237.280 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 426 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.451 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 541 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 871 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 968.615 de lei.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

225

2.

Arad

664

3.

Argeș

163

4.

Bacău

353

5.

Bihor

481

6.

Bistrița-Năsăud

257

7.

Botoșani

577

8.

Brașov

539

9.

Brăila

19

10.

Buzău

61

11.

Caraș-Severin

108

12.

Călărași

62

13.

Cluj

460

14.

Constanța

248

15.

Covasna

211

16.

Dâmbovița

130

17.

Dolj

138

18.

Galați

444

19.

Giurgiu

156

20.

Gorj

77

21.

Harghita

21

22.

Hunedoara

557

23.

Ialomița

276

24.

Iași

321

25.

Ilfov

375

26.

Maramureș

68

27.

Mehedinți

76

28.

Mureș

595

29.

Neamț

635

30.

Olt

48

31.

Prahova

73

32.

Satu Mare

53

33.

Sălaj

45

34.

Sibiu

400

35.

Suceava

3.165

36.

Teleorman

101

37.

Timiș

465

38.

Tulcea

78

39.

Vaslui

132

40.

Vâlcea

26

41.

Vrancea

420

42.

Mun. București

1.445

43.

-

63

                                       TOTAL

14.811

Etichete: coronavirus
Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole