Antena 3 CNN Actualitate Corneliu Vadim Tudor, mesaj remarcabil despre Cristian Țopescu

Corneliu Vadim Tudor, mesaj remarcabil despre Cristian Țopescu

1 minut de citit Publicat la 19:52 15 Mai 2018 Modificat la 19:52 15 Mai 2018

Corneliu Vadim Tudor vorbea în 2015 despre cele șapte personaje pe care toate televiziunile din România le prezintă permanent.

Politicianul spune că îi este dor de emisiunile TVR din anii '70 unde lucrau adevărații profesioniști ai presei, printre care și Cristian Ţopescu.

"Cele 7 obsesii ale Televiziunilor din România: Traian Băsescu, Elena Udrea, Oana Zăvoranu, Leo de la Strehaia, Viorel Lis, Gigi Becali și Arsenie Boca. I-aş fi numit „Cei 7 Magnifici", dar discrepanţele dintre ei sunt prea mari. Aşa că i-am numit obsesii. Pentru că frecvenţa lor pe micile ecrane e obsesivă. Uneori chiar sufocantă, scria politicianul pe Facebook.

"Una peste alta, avem cele mai proaste posturi de televiziune din Europa. Vorbe, vorbe, vorbe (Shakespeare). Vă spune asta un om care a vizitat 50 de ţări. Aceleaşi mutre posomorîte, sau electrizate, după cum le e programarea. Totul în acompaniament de „Breaking News", „News Alert", „Exploziv", „Anunţ bombă", „Şoc" etc. Am ajuns să-mi fie dor de emisiunile TVR din anii '70. Măcar acolo lucrau profesionişti adevăraţi, în frunte cu Tudor Vornicu, Aristide Buhoiu, Cristian Ţopescu, Dumitru Moroşanu, Titus Munteanu, cu care am fost prieten. Dacă în România se înregistrează un îngrijorător fenomen de aculturaţie, care perverteşte şi prostituează spiritul public, asta se datorează, în primul rînd, Televiziunilor", a continuat Corneliu Vadim Tudor.

Celebrul comentator Cristian Țopescu a murit marți la ora 16, la Spitalul Elias, unde se afla internat de câteva zile.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, omul de televiziune s-a stins din viață din cauza unui stop cardiorespirator iresuscitabil.

Cristian Țopescu a murit. „Domnul Cristian George Țopescu în vârstă de 81 de ani s-a internat marți, 08.05.2018, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în stare gravă în contextul acutizării unor afecțiuni cronice. Pe perioada internării a beneficiat de monitorizare strictă și tratament în secția de Terapie Intensivă. Decedează azi, 15.05.2018, ora 16, prin stop cardiorespirator iresuscitabil”, a declarat purtător de cuvânt, Dr. Negoiță Silvius.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole