Regizorul Corneliu Porumboiu a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că este foarte deschis cu oamenii cu care lucrează la un anumit proiect şi aşteaptă de la aceştia să vină cu ceva nou, să aducă ceva în plus, care să îi potenţeze munca.
"Nu aştept o execuţie de la un actor. Nu, aştept să îmi aducă ceva în plus. (...) Ideal e să îţi potenţeze munca ta şi să vină cu ceva nou în spiritul tău şi să ducă mai sus proiectul, că altfel n-am avea nevoie. Dacă probabil aş fi super bun, aş rămâne la literatură", a mărturisit el în interviu.
Porumboiu vorbeşte despre proiectele din cinematografie ca despre o "călătorie personală".
"Scopul nu e în viaţa asta să intri la Cannes sau să nu intri. Să fim serioşi! Şi sunt regizori care, dacă te uiţi în cariere internaţionale, au început foarte bine şi s-au pierdut sau sunt regizori care au explodat la un al patrulea film. E un lucru prea personal ăsta, e o călătorie personală", recunoaşte regizorul.
Cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu - "La Gomera" - a fost proiectat pentru prima dată în România, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
R: Cum ai intrat în povestea din "La Gomera"?
Corneliu Porumboiu: Am văzut un reportaj la un moment dat, la o televiziune, eram în Franţa, la socri, am văzut un reportaj despre limbajul fluierat. Asta s-a întâmplat chiar acum 10 ani, după "Poliţist, adjectiv", în vara aia. Şi am început să mă interesez. Am citit câte ceva, nu prea se găsesc lucruri pe internet. Am găsit o carte, mi-a tradus-o cineva din spaniolă. Până la urmă am ajuns şi pe insulă, acolo am găsit pe cineva. Ei fac cursuri de 'el silbo' pe insulă, la şcoală. Am intrat în contact cu şeful catedrei. Şi am fost şi la cursuri, la cursuri pentru copii, la cursuri pentru profesorii care vin din Spania şi care predau pe insulă şi cam aşa am început uşor-uşor.
R: Şi primul cuvânt pe care l-ai învăţat în limba asta care a fost?
Corneliu Porumboiu: Mama (râde - n.r.). Nu, nu fluier, din păcate eu nu fluier, n-am învăţat.
R: Deci ai studiat ca să ştii ce să pui în film.
Corneliu Porumboiu: Da, şi după aia am văzut cum fac, că nu prea există în zona asta academică foarte multe lucrări, mergând şi la cursuri şi am şi văzut.
R: Filmul acesta arată preocuparea ta pentru lumea poliţiştilor din nou şi pentru limbaj din nou. L-ai văzut un fel de "Poliţist, adjectiv" varianta ... fluierată?
Corneliu Porumboiu: De când am început, am scris mai multe variante. Între "Poliţist, adjectiv" şi "Metabolism" m-am apucat de el, dar nu mi-a plăcut, l-am lăsat deoparte, între "Metabolism" şi "Comoara" iar am revenit pe subiect şi după aia la un moment dat am zis: "Cum ar fi să iau personajul ăla din 'Poliţist'?" - care rămăsese pentru mine cumva în aer, şeful ăla de poliţie pentru care totul era foarte clar, ştia foarte bine să vorbească, manipula uşor. Cum l-aş regăsi pe ăsta peste zece ani?
R: Şi l-ai pus într-un loc în care nu mai controla nimic.
Corneliu Porumboiu: Nu mai crede nimic (...) şi am zis: "Cum l-aş regăsi pe ăsta după atâta timp?". Şi cam aşa am plecat, cu limbajul şi cu asta în minte, după "Comoara", şi a mers bine.
R: Vlad Ivanov a fost actorul care a fost clar în mintea ta?
Corneliu Porumboiu: Da, când m-am gândit la chestia asta, da.
R: Şi când l-ai sunat să îi spui?
Corneliu Porumboiu: Nu mai ştiu cum a fost, cred că i-am dat de citit şi după aia am început să discut cu el.
R: Ai spus în conferinţa de presă de la Cannes că a durat un an castingul.
Corneliu Porumboiu: Păi eu căutam fizionomii puternice. De exemplu, la Zsolt mă interesa să am un actor român care stă în străinătate, cumva făcea parte din biografia personajului: unul care a plecat şi lucra cu ăia. L-am găsit până la urmă pe Sabin pe net. L-am văzut, am văzut şi alţi actori între timp. Cu Gilda am văzut multe actriţe din România. A durat, am avut variante, am căutat.
R: Femeia fatală, jucată de Catrinel Marlon, cum era în mintea ta, ca regizor?
Corneliu Porumboiu: Am văzut şi aici variante. Catrinel a avut de la început ... e o tipă foarte puternică, am lucrat foarte bine cu ea.
R: Cum te-ai raportat la genul poliţist clasic din cinematografie, când ai scris scenariul? Ai luat mici citate-clişeu să le integrezi?
Corneliu Porumboiu: M-am gândit aşa, să fac un film despre o lume în care cumva toţi joacă la dublu. Şi m-am gândit după aia la noir, am văzut filme noir clasice. Gândindu-mă iar, am zis că fiecare joacă un rol. Gilda, de exemplu, îşi asumă rolul de femme fatale, îl joacă foarte bine, are un control. Câteva personaje aveau principiul ăsta. Plecând de la un principiu de-ăsta, după aia, lucrând efectiv, se naşte ceva. După aia am zis că şi la nivel de mizanscenă trebuie să ajung în zona asta şi am vrut să păstrez şi o doză de distanţă, cumva, să nu fie super-realist. Şi estetic - fiind o călătorie a personajului principal, fiind pe capitole filmul, ca un puzzle - am vorbit cu soţia mea, care e director artistic, a fost ideea ei să facem ca fiecare capitol să aibă o altă culoare, care să nu fie dominantă, dar să joace, să caracterizeze un personaj. Tudor (n.r. - Mircea), DoP-ul, a văzut, am discutat de mult cu el despre filmul ăsta. Am revăzut filme clasice, Hitchcock, mai ales "Notorious". S-a construit în timp, lucrând la el de atâta vreme, au venit ideile astea pe parcurs.
R: Ce te aduce înapoi la scrierea unui scenariu, la care tot adaugi de-a lungul anilor? Ai crezut vreodată că o să renunţi la scenariul ăsta?
Corneliu Porumboiu: Sincer, am fost fascinat de limbaj. Este şi o temă, de multe ori apare asta. În "A fost sau n-a fost?" oamenii ăia încearcă să îşi dea seama despre ce vorbesc, ce înseamnă aia revoluţie. După aia, în "Poliţist" vezi cumva cum manipulezi ideologic limbajul. Era chestia asta că limbajul e funcţional şi tu îl foloseşti. Şi mai avea lucrul ăsta interesant, limbajul ăsta fluierat, era ceva metaforic, te întorci la ceva din trecut, într-o lume hiper-tehnologizată, tu te întorci la o chestie primară cu un anumit soi de poezie. Dacă auzi limbajul în sine (sună) ca nişte păsări. Şi mi-a plăcut asta dintotdeauna şi de aia am şi stat pe subiect, că sunt alte subiecte la care renunţ la un moment dat. Între fiecare film pe care l-am făcut şi următorul au existat subiecte la care am renunţat. La ăsta m-am întors. Nu ştii niciodată, a fost ceva în spate acolo care a ţinut subiectul ăsta.
R: Tema limbajului s-a încheiat la tine?
Corneliu Porumboiu: Nu cred, nu ... sau nu ştiu.
R: Vlad Ivanov a învăţat să fluiere câteva cuvinte?
Corneliu Porumboiu: A învăţat să fluiere chiar bine. A fost profesorul de el silbo în Bucureşti, a făcut training două săptămâni şi cu el şi cu Catrinel şi după aia au ţinut legătura pe Skype. Şi Vlad, nu ştiu dacă a mai practicat în alt film, dar a prins foarte bine. Dacă la alţi actori am mai dublat, la el poate două-trei chestii le-am dublat. Oricum, el a învăţat şi ungureşte, d-apăi... şi slovacă, are ureche muzicală, e foarte bun, a prins repede.
R: Vorbind de Vlad Ivanov, în toată paleta asta de roluri pe care le are în filmul românesc, unde crezi că este rolul pe care i l-ai dat tu aici?
Corneliu Porumboiu: E un personaj aici care în toată situaţia asta în care el consideră că îşi controlează destinul ... cred că e ceva. Poate că n-a fost un contre-emploi sau ceva extraordinar, dar să lucrezi atâta, face un rol foarte bun. Într-o anumită cheie am lucrat bine. Acum cred că trebuie întrebat el.
R: Ca regizor, cum eşti cu actorii, îi pui să muncească precum la sport, îi inspiri, cum te vezi tu?
Corneliu Porumboiu: Foarte deschis. Dacă un actor îmi dă ceva, încerc să folosesc, că până la urmă asta şi aştept. Adică nu aştept o execuţie de la un actor. Nu, aştept să îmi aducă ceva în plus. Şi chiar îmi place când un actor îmi dă o chestie - "Bă, la asta nu m-am gândit!"- de la o nuanţă în joc până la - dacă discuţi cu el despre rol: "Uite, aş vedea aici ..." Îmi plac lucrurile astea foarte mult şi asta aştept, până la urmă. Asta aşteptăm de la orice colaborator, că e o muncă de echipă. Ideal e să îţi potenţeze munca ta şi să vină cu ceva nou în spiritul tău şi să ducă mai sus proiectul, că altfel n-am avea nevoie. Dacă probabil aş fi super bun, aş rămâne la literatură. Îmi place asta şi aştept asta de la colaboratorii principali, de la DoP (n.r. - director of photography). Adică, stabilim nişte direcţii - partea de scenografie, costume - şi după aia caută şi vin cu alte propuneri. Asta e frumos, e o muncă de echipă. La fel şi montajul, la fel şi castingul.
R: La Cannes ai luat Camera d'Or, apoi ai fost în Un Certain Regard unde ai luat premii, iar acum ai fost în competiţie. Ai parcurs tot...
Corneliu Porumboiu: Cannes-ul (râde).
R: Care a fost diferenţa între a fi în competiţie şi a fi în altă secţiune, emoţional, artistic?
Corneliu Porumboiu: Competiţia capătă, din ce în ce mai mult, importanţă mai mare. Atenţia e mult mai mult îndreptată pe competiţie, se scrie mult mai mult. În ultimii ani se resimte asta. În rest, noi funcţionăm foarte simplu - la noi contează cel mai mult următorul proiect, nu contează trecutul la un regizor în ziua de azi. Şi pentru mine e important că filmul ăsta a fost selectat acolo, din fericire a fost interes de distribuţie în foarte multe ţări. Asta mă interesează până la urmă, că nu sunt cu premiile. Evident, un premiu ajută mult, depinde şi ce premiu, la cum vinzi un film. În altă ordine de idei, mai ales dacă vii dintr-o cultură minoră, dacă nu ai o rampă de lansare la Cannes sau la un festival de Clasa A, se distribuie mai greu filmul. Şi asta a funcţionat şi, pe de altă parte, e o lume în care locul pentru film de limbă străină e din ce în ce mai mic. Şi competiţia asta a ajutat filmul, s-a lansat bine. Urmează alte festivaluri importante, gen Toronto, care sper să ajute filmul. Până la urmă, interesul meu e să ajungă la cât mai mulţi spectatori.
R: Ca artist a fost mai puţin confortabil în competiţie decât în Un Certain Regard? Un Certain Regard e mai artistică...
Corneliu Porumboiu: E o zonă poate mai de cercetare sau poate mai îndrăzneaţă formal. Evident, competiţia atrage mai mult în zona asta de distribuţie şi aşa zic şi cei din cadrul festivalului - ei în competiţie pun filme care au un fel de şansă a distribuţiei mai mare. Eu aş fi vrut să fiu şi cu "Poliţist" în competiţie. N-a fost. Nu depinde de mine. Sau puteam să nu fiu deloc, deşi filmul e foarte bun (râde - n.r.). E un proiect, eu, când termin un proiect, mă gândesc la următorul, nu prea-mi place să-mi revăd filmele. Ăsta a fost lansat unde trebuie, cronicile au fost bune. Mă interesează următorul.
R: Ai vorbi cu vreunul dintre membrii juriului despre filmul tău? Sau ai vorbit?
Corneliu Porumboiu: N-am vorbit. Pe unii dintre ei îi ştiu, i-am mai întâlnit. Aş fi curios - "Cum ţi s-a părut filmul?". Dar, pe de altă parte, n-o să mă duc să-i zic "Domne, n-am luat eu premiu".
R: Tu ai ajuns la Cannes prima dată când cinematografia română era băgată în conceptul de "noul val". Cum a evoluat acum imaginea cinematografiei române şi cât de greu ţi-a fost să ieşi din "pătrăţica noul val"?
Corneliu Porumboiu: Nu contează, mi se pare normal, pentru că e o cultură minoră şi e normal ca cei de afară, apărând oamenii ăştia în 2000 de unde nu te aşteptai cu o serie de filme, evident că i-au zis că e "noul val". Eu cred că regizorii ăştia din "noul val", fiecare a luat-o pe drumul lui şi pentru mine sunt foarte diferiţi. Îmi plac filmele, unele foarte mult, fiecare încearcă în zona lui. Eu văd mult mai detaliat. Pe de altă parte, şi acum mă întreabă lumea "Cum e cu noul val?". Nu consider că e un val în sensul ăla programatic şi până la urmă vorbim de indivizi, de creatori şi de drumul fiecăruia. Important cred că e că avem mulţi regizori buni, asta e important în România. Dacă ne uităm, e o chestie creativă, vin din urmă şi alţi regizori. Astea cu comparaţiile - ăla-i mai bun sau ăla - mi se par provinciale. Totuşi vorbim de nişte regizori care au făcut câteva filme, au un univers al lor, fiecare se duce în zona aia. Că unul e selecţionat la Cannes sau unul la Berlin mie îmi spune mai puţin. Din interior văd ca parcurs personal. Unii regizori - şi sunt câţiva în România foarte buni - pot să facă un film mediu, după aia pot să facă ceva extraordinar. Din interior văd altfel toată povestea asta.
R: Pentru regizorii noi crezi că ideea de ''noul val'', din care ai făcut parte, a fost ceva care i-a reţinut?
Corneliu Porumboiu: Nu ştiu, că n-am vorbit cu ei pe tema asta, dar ca în orice domeniu artistic evident că se poate crea un soi de... E păcat să nu fie poate şi un soi de emulaţie, poate după aia un soi de dialoguri. Până la urmă, sunt câţiva regizori care au pus anumite cărămizi. Să nu vorbim că şi înainte avem o tradiţie, avem câţiva regizori foarte mari, de la Pintilie, Daneliuc, Veroiu, Nae Caranfil îmi place. Pentru un tânăr regizor e important să vadă şi să asimileze lucruri şi după aia să îşi facă ale lui. Scopul nu e în viaţa asta să intri la Cannes sau să nu intri. Să fim serioşi! Şi sunt regizori care, dacă te uiţi în cariere internaţionale, au început foarte bine şi s-au pierdut sau sunt regizori care au explodat la un al patrulea film. E un lucru prea personal ăsta, e o călătorie personală.
*** Filmul "La Gomera" spune povestea lui Cristi (Vlad Ivanov), un ofiţer de poliţie care ajunge în insula La Gomera, în Spania, pentru a învăţa limbajul el silbo, o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în Bucureşti.
Filmul a fost proiectat în premieră mondială în competiţia Festivalului de la Cannes şi în avanpremieră naţională la TIFF. În toamna acestui an va rula în cinematografele româneşti.
Sursă: Agerpres